 | 
E suficient sa las oblonul, sa fac un pic de intuneric si pot incepe sa-mi aduc aminte.
Lumina in dungi oblice isi joaca particulele de praf dulci-amarui si mi le-aduce-n dreptul buzelor, le rasucesc intr-un oftat ca sa le zapacesc caderea, imi place cum se zbat si cum respira simplu, timp. Am timp aici in suspendarea lor, sa-mi merg pe amintiri pana la capat.
Rasuflu adanc o scufundare alba, prin dungile lasate de oblon...
Era pe vremea cand trifoiul inca mai inflorea in sus si facea patru foi, cand lumea era inca in afara si nu-mi crescusera doi ochi de melc s-o pipai frant, pe dinauntru. Pe vremea aceea mi se asezau bondari in palma si daca nu-i prindeam atunci veneau si maine, mi se-ncurcau narcisele-n picioare si daca le calcam stiam ca altele vor creste-n loc a doua zi.
Atunci te masuram cu umbre pe asfaltul ud si sufletul mi-l cocotam subtire in varful plopilor cei mai inalti, sa nu-l vezi slab, sa nu stii ca mi-esti drag.
Noi amandoi crispati in banca aceea mica, atat de scurta ca picioarele le intindeai afara si Molecula se uita mereu cu scarba in talpile tivite cu noroi, eu sovaind din urma doua sandale albe cu catarame reci, sa te ating usor. In ziua aceea terminasem de tuns la zero pe sub banca papusa mica si cu parul lung, de plastic, pe care mi-o lasase "iubita" mea misterioasa din seria de dimineata, o jucarie amarata legata c-un elastic negru de-un biletel cu poezii impiedicate. Eu nu eram impiedicata-n suflet si nici n-as fi putut sa fiu din varful meu de plop, ce leganare risipita-n vant!
Eu eram tare, imi spuneam de sus, eram o stanca fiindca te iubeam ascuns.
Si mai "eram" si blond cu ochii verzi-albastri, un el inalt ca bradul si cu suflet fin, cu degetele negre mazgalind pe banca cuvinte mangaioase si povesti, minciuni strivind narcise pentru o alta fata. Eu "eram" tu mimand caderi din varful meu de plop, iar ea, cuminte, ma credea mereu. Doar incercam sa te traiesc in jocul meu cu sfori, si oglindeam rascruci sa te cunosc din umbra. Fata cadea ca salcia taind o unda si-mi strecura in banca randuri verzi, eu ii tundeam papusa-mesager si ti-o dadeam ofranda mutilata. O pedepseam pe ea sa simta in locul meu taceri de plus, batai de inima icnind mereu in aruncari fara raspuns. Un joc, atat era, nimic mai mult.
Pe sub oblon lumina pare ca ofteaza si timpul unduieste lin din scame.
In coltul gurii parca razi de Molecula si rontai guma roz de la creion, eu stau asa c-un smoc de par in mana ravnind la guma ce-o rasfeti pe buze.
- Sa-i scriu ca o iubesc, ce zici? Sa-i dau mai bine intalnire? Daca ii dau, te duci? Ca doar n-o sa merg eu!
Te scot din ecuatii cu priviri albastre, te uiti un pic umbrit si parca nici nu-ti pasa. Doar Molecula face shushhhh la noi si vine-aproape, se uita stramb si baga-n buzunar papusa, parca ingretosat de biata jucarie cheala.
- Mai bine las-o-n pace, ce-ai cu ea?! soptesti ferit, cu vorbele-n zig-zag.
Dar vad ca razi si parca iese soare.
- Te duci? rade o veverita-n mine.
- Da-i intalnire si vedem.
Si razi din ochi, si eu ma scald albastru, si Molecula face-atata shushh ca-i tot doar buze stranse in tugui! Doar degetele innegrite imi alearga-n scris nebun sa-i spun "iubitei" cand sa "ne" intalnim. "Diseara la opt fix in parc, sub pod."
Si-asa-s de strengarita ca trebuie sa ma iubesti de-acum!
Pe buze-mi cade un fir de praf si-l suflu timpului la loc, in sus...
Sub pod n-am reusit sa vad nimic. Prea noapte, iar pe sus treceau tramvaie. Mi s-a parut c-aud numai un ras, insa venea din strada, de departe. Te-am cautat, nu te-am gasit. Si a 'nceput sa ploua rece ca o cearta. Mi-am scos sandalele si am fugit desculta, zorindu-ma cu ele-n mana pana acasa.
A doua zi m-ai sarutat intaia oara, un vanticel caldut si vesel pe buze stranse, intrebatoare.
- Ei, cum a fost? Unde ai disparut deodata? N-am auzit nimica de tramvaie! E bleaga tare, nu-i asa? Si tot eu dau din cap a "da", sperand sa vina o confirmare.
Salvat de Molecula care tocmai intra, ma iei de dupa umeri si-mi soptesti zig-zag-uri:
- Iti spun dup'-aia...
Dupa ora, adica.
Cu mana-n banca, caut confirmari. Dar nu gasesc nimic, nici un bilet, doar aschii mi se-nfig sub unghii si ochii-mi strang in gene o durere.
Te vad numai asa 'ntr-o doara cum cauti strecurari ascunse si mana-ti luneca viclean in stanga. Ma uit la sarpele-asta de sub banca cum se foieste verde-n ochi mirati: "Ce-i, ce vrei de la mine?!" imi strigi cu o privire prinsa, si nu pot sa-nteleg decat caderi. Caci iata acolo o cutie mica de bomboane fine, iar de capac, legat cu un elastic negru, acelasi scris marunt, cu mina verde... si inteleg cu o taiere ca-i biletul.
Pe dinauntru simt deodata cum vantul sufla o tacere-n cerc.
- Vrei si tu una? ma scutura din stanga vocea draga, nu vreau nimic, doar sufletul se rupe ca un crin si, luat de vant, se-mprastie departe.
Pumnul cazut mi-l umpli de bomboane si razi prelins prin timp ca printr-un somn de tei, in timp ce doi ochi lungi de melc mi-aluneca pe dinauntru prima data.
E timpul sa ridic oblonul, sa las sa curga timpul intrerupt. Nu pot decat sa rad acum caci mi-a trecut demult, rascrucea mea de ciocolata si sufletul c-o palma mai adanc.
De-acum ma duc, sa las sa ninga iarasi scame.  |
