...Ceau CRIS!...Esti mereu cu noi,...in gandul nostru,...,povestim despre tine,...am pe birou trandafiri de la Mami Tau...sunt minunati!ca si trandafirul care ti-l daruiesc din toata inima...

ROGVAIV G.M. mă amestec cu umbra ta şi cu fiecare încheietură te zidesc pe dinăuntrul meu bucuria de a nu fi singură. hoinăresc prin fericire ca o pană roşie spre locul unde cerul săruta marea eliberat de naşterea iubirii într-o albă iertare.

pământul îmi fuge de sub picioare literele îmi fug printre rânduri creionul şi-a rupt vârful în ultimul vers poemul îşi frânge gâtul mi-au amuţit mările şi mierlele pădurile-mi o iau la vale nimic nu taie mirosul de naftalină din mine gingiile îmi sângerează iedera s-a încolăcit pe trupul meu de felină bolnavă degetele-mi desenează în aer complicate arabescuri inutile râurile-mi puţine curg toate spre nord nimic din ce-i urât nu mi-e străin caută-te în suflet să vezi de mai sălăşluiesc acolo

"o să-ţi desenez o metaforă pe retină să-mi porţi dorul cu tine prin poemele luminii o să-ţi caligrafiez un o pe toate frunzele de dud pentru firele visului nostru de mătase o să-ţi scriu cu degetul pe ochiuri de apă cuvântul NOI din litere vălurite o să-ţi dau ocol cu privirea în formă de cerc o să-mi pun mănunchi de raze la încheietura mânii şi un opal pe deget o să te port într-un triunghi isoscel ca într-o inimă medalion la gâtul dulce înlănţuit o şi câte şi mai câte n-o să fac io când o să te işti în prag de lună plină la răsăritul luminii "

"'mare mă iartă că-ţi stârnesc valurile cu DRAGOSTE stele şi scoici mi se prind în păr şi mă trag în jos ! strigă guri nevăzute din adânc meduze delfini şi căluţi mă escortează la mal nisipul mi se afundă sub tălpile ude dar nu mă înghite nici el mă iartă pământ că trebuie să-mi suporţi paşii de aer bătută de gânduri şi ploi când mă târăsc în genunchi spre izvorul de apă curată dă-mi peste gura însetată de vorbe fără şir şi fără noimă umple-i hăul cu frunze şi pietre poate o învăţa să tacă şi mă iartă că-ţi fac umbră plăpândă în loc să-ţi răstorn munţii şi să-ţi desţelenesc înţelenitele dureri iartă-mă soare că nu mai ştiu vorbi limba flăcărilor roiurile de scântei nu-s niciodată ale mele mi-au fugit licuricii din orbite şi chipul din oglindă cuprinde-mă vântule şi mă poartă ... '' G cu drag.

"M-am trezit cu noaptea în cap. E încă întuneric. Hai să recapitulăm visele de dincolo de trezie. Se făcea că mă aflam pe o păşune şi călcam prin ierburi înalte. Dar păşunea nu e verde, ci neagră. Fire negre de trifoi ? fire negre de lucernă ? Mă aplec şi las să se urce pe degetul arătător al mâinii drepte o buburuză. Infimă. Roşie. Cu punctişoare negre. O minune cu picioruşe delicate. Se alintă, luând-o agale prin palma mea, urcă muntele lui Venus, coboară apoi spre încheietură. Se opreşte. Ezită. Şi brusc îşi ia zborul. Pe al doilea nu-l ţin minte. Păcat. Era mai luminos. Cu atât am rămas. O senzaţie puternică de transparenţă şi de unde. Vis acvatic. Al treilea e foarte clar. Sunt copil. E iarnă. A început să se întunece. Stau în faţa unei porţi înalte, deschise. O aştept pe mama, care trebuie să coboare. Mergem la bunici. Şi nu înţeleg de ce, mă doare sufletul. Parcă ştiu că Moş Crăciun n-o să vină anul ăsta. Mama întârzie. Prin faţa porţii trece o femeie. Se opreşte, mă priveşte lung, caută ceva prin buzunar. Îmi întinde o bomboană învelită în staniol auriu. Nu ştiu ce să fac. Noroc că vine mama. Mă ia de mână şi femeia dispare. Pornim. Arunc o privire în urmă. Bomboana străluceşte palid în zăpada de pe trotuar. I’m so happy /’cause you’re so happy. Ce simplu pare... De fapt e doar simplist. Topire în celălalt. În loc de contopire. Fericirea e în doi, nu în unu. Am intersectat un avion ce zbura la mică înalţime. Politicos, mi-a dat prioritate. I-am mulţumit cu o fâlfâire de eşarfă de culoarea grâului copt. Şi cu un gest vag de salut. Am alunecat apoi prin faţa lui şi el şi-a ţinut respiaţia preţ de câteva secunde, ca să nu-mi tulbure echilibrul. Astăzi nu se întâmplă nimic. Niciun gând, niciun rând scris ... Linişte. Prea multă, nesfârşită, toantă. Cred că am să-i pun o torpilă. Măcar să facă buf. Mai ţii minte când ne-am văzut prima oară ? Când ne-am scris prima oară ? Când m-ai apostrofat prima oară ? Şi de ce ? A venit toamna. Acoperă-mi inima cu ceva. Cu palma, să-i simţi zborul de colibri. Cu surâsul, să-ţi simt căldura. În oglindă. Şi ce chip frumos răsare. Nu-i al meu. Al meu e oare ? De la o vreme, oglinzile nu mă mai răsfaţă. Nici privirile celorlalţi..."Cu drag G.

Cris,am fost foarte ocupata toate zilele astea...nu am putut sa iti scriu...dar am trait o mare bucurie-verisoara mea primara a nascut un baietel frumos si sanatos... am impartasit gandurile frumoase cu tine,si cand ma eliberez voi veni sa iti povestesc... Te iuby!! raza de Soare...

...Puiutul meu scump si drag!....atatea cuvinte frumoase....atata lume fericita...in jurul nostru.....ii iubesc si le multumesc.....de aceea imi este tare greu...sa revin la starea mea adevarata ( fara sa ma prefac...ca imi este bine)...oamenii vor sa te vada zambind....dansand....este firesc...durerea este respingatoare.....este urata....asta seara...am fost langa Tati Tau...si colegii lui de liceu....am fost asa cum MERITI TU!!!...o Amintire FRUMOASA.!....si DRAGA!!!.....inainte...am fost la TINE!!!...iar seara a fost Nana...si a aprins TOATE lumanarelele!!!ii multulmesc din INIMA!

"Dacă aş avea ȋncă o viaţă de trăit, aş trăi-o, fără să ȋncetez nici măcar pentru o clipă să fiu eu ȋnsumi. Pentru asta am ȋnvăţat că timpul nu stă ȋn loc, chiar dacă iubim, chiar dacă suferim; Am ȋnvăţat cȃt de răi pot fi oamenii ȋn ȋncercarea lor de a găsi fericirea, fără să-şi dea seama că vine de undeva din interior; Am ȋnvăţat că nu putem iubi numai după ce ne dăm seama că nu putem trăi fără iubire. Şi din păcate sunt oameni care n-au ȋnvăţat să iubească; Am ȋnvăţat că unii oameni chiar pun suflet ȋn ceea ce fac, dar asta nu ȋnseamnă că au reuşit să facă ceva; Am ȋnvăţat să iubesc viaţa cu toate momentele pe care le oferă; toate se ȋntȃmplă cu un scop; Am ȋnvăţat ce simţi cȃnd viaţa ȋţi este aruncată din nepăsare, ȋntr-o cursă contra cronometru, concurȃnd cu moartea şi pentru asta am ȋnvăţat ce ȋnseamnă să te naşti pentru a doua oară; Am ȋnvăţat ce ȋnseamnă să simţi că mori ȋn clipe grele şi să trăieşti cu speranţa că vei renaşte odată; Am ȋnvăţat ce simţi ȋn momentul ȋn care dai naştere unei noi vieţi şi cȃt de multă rezonanţă poate avea un banal cuvȃnt, "MAMA"; Am ȋnvăţat că lucrul cel mai important este să fi "OM", dar asta nu ȋnseamnă că toţi oamenii sunt "oameni"; Am ȋnvăţat că toţi suntem născuţi pentru a crede. Cred ȋn DOAMNE DOAMNE, deşi poate nu ȋntotdeauna cu aceeaşi intensitate, dar cred; Cred ȋn oameni, deşi de multe ori greşesc crezȃnd ȋn ei; Cred ȋn ochii unui om necăjit, de parcă n-ar putea să mintă; Cred ȋntr-un viitor, deşi nesigur, dar care ȋţi dă speranţe; Cred ȋn lacrimi şi ȋn durere; dacă nu aş crede, aş deveni imuna şi nu aş şti să apreciez fericirea; Şi cȃnd voi ajunge la final, aş fi ȋmpăcată cu gȃndul că am ȋnvăţat să cred că omul este minunea ce se repetă-n fiecare."MINUNEA MEA ,cu drag G.

...