|
|
|
|
|
MEMORIAL CREAT DE
|
|
|
|
|
|
Marian Stan, la 06 Iunie, 2011
|
|
|
|
|
|
MEMORIAL SPONSORIZAT DE
|
|
|
|
|
Rusu Florina
(memorial etern) |
|
|
|
|
Carte de condoleante
Exprima sincerele condoleante prin aprinderea unei lumanari sau oferirea unei flori, gratuit.
Aprinde o candela care, impreuna cu mesajul tau, va ramane prima intrare in cartea de condoleante (de la numai 3€, plata prin Card, PayPal sau SMS).
 | 
Cu arsele-i pietre
stinsul pustiu mă seduce
prin lave apuse,
torţe nestinse mă-ngână perfid,
tăioase regrete mă dor pe sub pleoape,
pumnale de timp în suflet se-nfig,
alene mă-nclin, de dorul sărat,
la geamănul meu.
muşchii pietroşi,
plâng sub oglinda retinei
setoasa de cer.
Aripi de vis frânte de-asfalt,
mă strecoară-n antic abis,
Trezit
sub ramura coaptă,
a rugă ,
adorm
pe stinsele
pietre…
asprul
pustiu…  | | Oferita de Melania din Timisoara la 26 Februarie 2012 |
|
Comentarii (1)
Multumesc dragi parinti ai scumpei Daria ptr.gandurile voastre...locul lor din inima noastra nu poate fi ocupat nicicand de nimeni,iubirea noastra ptr ei e vesnica ! Silvia mama lui Silviu Postat de silvia cizmas la 23 Februarie 2012
 |
Se înserase de ceva timp,
și oamenii se târau pe străzi,
și eu stăteam la geam,
așteptând
să văd,
pentru ultima oară,
un om,
care ar vrea să-și dea viața,
numai să poată zbura
o secunda...
Dar omul ăsta nu mai venea odată...
Și târziu, în noapte,
în lumina becului,
a început să ningă...
Încet...
Încet...
Din ce în ce mai încet...
Timpul se scurgea din ce în ce mai încet...
Și ningea...
Din ce în ce mai tare...
și cântecul,
și secundele,
înfrățite,
se scurgeau
pe pielea mea,
zgâriindu-mă
o dată...
și încă o dată...
până am ajuns
la un moment dat
să simt cum mă sufoc,
căci ele,
secundele,
ca niște gheare,
Săpaseră în mine șanțuri...
Într-un târziu,
când mai aveam puțin până dincolo
când simțeam viața scurgându-se din mine
am văzut,
în șanțurile săpate de secundele înfrățite cu cântecul,
cum oamenii ce se târâseră mai devreme
acum își luau zborul din șanțurile mele:
erau ca niște pitici cu aripi
ca niște colibri
și m-am bucurat
că măcar în ultima clipă
mă pot bucura de bucuria lor
și am vrut să le fac cu mâna.
Dar ei s-au ridicat în aer
ca niște colibri,
tot mai încet
și tot mai încet,
și eu, atunci, dormeam de mult...
Nu mai știam...da...
nu mai voiam să știu de nimic...
Și nimeni nu m-a împiedicat...(răsuflu greu acum) în dorința mea...
Să recunoaștem cu toții
Am murit fericit, ce mai încolo și-ncoace... | | Oferita de Melania din Timisoara la 23 Februarie 2012 |
|
Multumesc frumos! Postat de Melania la 23 Februarie 2012
|
|
|
|
