VIATA...G.M. cobor în oraşul morţilor port cu mine un mănunchi de crizanteme sunt şi biserici cu tămîia aprinsă în cădelniţa legănata învinge noaptea albă văd crucea cu braţele desfăcute mai vine o femeie cu flori proaspete poate iubita... viaţa e ca un trotuar strîmb ars de soare şi geruri putrezit de ploi casele sunt pustii pe vatra focurilor stinse croncănesc ciorile. sufletul meu nu şi-a pierdut elasticitatea de minge galbenă a copilăriei.

"vreme de iarnă - mă fulguieşti încet viaţă, iar eu zâmbind nu mă vreau mare stau în spatele ferestrei tale şi cu ochii mari îmi reamintesc copilăria e...albă asemeni unui bulgăre de zăpadă topit între clipe doar roua ochilor ne mai păstrează din când în când nu! copii nu au voie să moară! nici noi lor înveşmântaţi doar în oameni mari mergem mai departe azi...vreau să mă dezbrac în copil gol, alb, desculţ cu aripi de nea şi vreau să zâmbesc un zâmbet mare, larg fără regerete cum doar copii îl au! "

....sunt atat de trista...sunt o mama care plange de atata vreme dupa sufletul tau frumos ..drag si bun...! Cine ma intelege,cine imi vede tristetea si durerea inimi de cand ai plecat puiule ? Astept macar un vis cu tine...un mesaj ...sa-mi spui ceva ...ce sa fac ...sa-mi spui ca ti-e bine....! Silvia mama lui Silviu.

"Orice lucru neîncăput în cuvânt E un lucru câştigat Deunăzi am uitat cum să –i zic unei pietre Ea a rămas lângă mine fiind şi după ce-am trecut, ca un zid, ca o lovitură, ca un neînceput… Am o mulţime de arbori , de păsări, de zei Fără de nume, toţi ai mei Drept care rogu-te pe tine, oricine, Taci în pietrele drumului în arborii, în păsările şi-n zeii mei Taci în copilul născut deodată cu mine Fără straie, Fără nume, Făr’ de rău ori de bine Orice lucru neîncăput în cuvânt E un lucru câştigat"

ROGVAIV G.M. mă amestec cu umbra ta şi cu fiecare încheietură te zidesc pe dinăuntrul meu bucuria de a nu fi singură. hoinăresc prin fericire ca o pană roşie spre locul unde cerul săruta marea eliberat de naşterea iubirii într-o albă iertare.

"o să-ţi desenez o metaforă pe retină să-mi porţi dorul cu tine prin poemele luminii o să-ţi caligrafiez un o pe toate frunzele de dud pentru firele visului nostru de mătase o să-ţi scriu cu degetul pe ochiuri de apă cuvântul NOI din litere vălurite o să-ţi dau ocol cu privirea în formă de cerc o să-mi pun mănunchi de raze la încheietura mânii şi un opal pe deget o să te port într-un triunghi isoscel ca într-o inimă medalion la gâtul dulce înlănţuit o şi câte şi mai câte n-o să fac io când o să te işti în prag de lună plină la răsăritul luminii "

CANTECUL LEBEDEI G.M. în noaptea din mine am găsit cheia unei biserici întunericul s-a aprins pe pămînt cenuşa lui cade peste buzunare porumbeii îşi găsesc adăpost în buzele crăpate ale caselor alerg purtînd clopoţei că focul din cer e aproape. pămîntul din trupul meu se zbate precum cîntecul lebedei din prima zi. CU DRAG G.

Anul trecut, pe timpul asta...era altfel..era mai bine...erai aici...:((

... cand gandurile sunt intense... asa ca si ale noastre... strabat orice dimensiune in Univers... ... ... sa iti aduca TIE... si DARIEI... flori de la noi...

mă plimb pe poteci în zig-zag, în răscruci, drept mă opresc uneori ghemuită în palme (nici nu ai gândi cum poate un om să încapă în palme) gândurile îmi zboară în sus, în jos, vertical, orizontal, cruciş, şubred, crud sunt singură nimeni! (nici nu ai gândi cum pot gândurile unui om să urce până la Dumnezeu, iar apoi să coboare până în genunchi când le pun jos în rugi) caut ce caut? pentru Dumnezeu ce tot caut? ce nu am şi aş putea avea? cuvântul? mi-e aici pitit după o lacrimă şchioapă iubirea? e toată a mea fără cuvinte - doar ea plinătatea? mi-e divină cu ochi mari şi frumoşi ce nu am şi aş putea avea? poate...spun poate... liniştea?! liniştea aceea rotundă fără ecou, fără crevase, doar rotundă şi plină? (nici nu ai gândi cum poate un om să încapă într-un bob micuţ de linişte) ........... printre gânduri îmi curgi încet în suflet eşti aici şi nu eşti nici măcar nu ştiu ce culoare au ochii tăi când îi sărută soarele ştiu doar cum zâmbeşti în versuri şi cum iubeşti printre rânduri te găsesc îmbrăţisând o idee de mine care pare demult a nu mai fi mi-s fericită uneori, iar alteori plâng tu nu ştii, iar dacă ai şti...ce ai face??? fără să vreau te-am zărit conturând o idee de fată zâmbind acum ştiu - cum se unesc rândurile între oameni