 | 
Usa se inchise impartind lumea in doua. Asistenta se indrepta spre cabinetul medicului sef si multumi cerului cand vazu ca este gol. Se lasa pe scaunul comod din spatele biroului si incepu sa planga. Doar trei luni, Doamne! Ce sa fac? Cat a trecut oare? Cat mai are? Alte si alte intrebari se invarteau in minte ca un roi de albine. Deschise sertarul cu fisele pacientilor speciali si imediat gasi dosarul. Chiar pe prima pagina era diagnosticul ingrijit caligrafiat:…………………….galopanta. Imediat dupa acea, urmau rezultatele testelor si analizelor care confirmau cele spuse pe prima pagina. La sfarsit pe o singura pagina, medicatia adecvata pentru aceasta perioada si pentru perioada de sfarsit. Ultimele randuri erau ocupate cu cateva sfaturi si recomandari.
La atat se reduce viata unui om? La sfaturi si recomandari? Daca nici medicii nu mai doreau sa lupte, cum ea o fata, fara sprijin si intelegere, sa lupte? Cum sa o faca sa-si doreasca aceasta viata? Cum sa o faca sa doreasca sa se lupte pentru orice noua zi? Poate ca numai bunul Dumnezeu poate raspunde la toate aceste intrebari. Dar poate ea sa-l lase numai pe Dumnezeu? Poate sa nu faca nimic? Inchise dosarul si-l puse in sertar la locul lui. Iesi din cabinet si merse la camera asistentei sefe sa-i comunice schimbarea de program si acceptul medicului sef. Aceasta era aplecata asupra biroului si completa niste formulare.
- Am convenit cu medicul sef sa trec eu pe tura de noapte, sa am grija de EA
- Stiu, mi-a spus despre acest lucru inainte de a pleca. Felicitari,
- Multumesc ...
- Spune!
- I-am promis ca maine vin mai devreme, ca sa mergem la plimbare in oras.
- Bineinteles. Crezi ca este vreo problema?
- Chiar acum am sa-i sun pe parintii EI. Abia astept sa le dau vestea cea buna. Dar cum ai facut?
- Mi-a spus ca nu se simte liberA si atunci i-am propus o scurta plimbare.
- Esti nemaipomenita. Sunt sigura ca o sa ai acceptul parintilor EI. Poate chiar o sa iesiti impreuna.
- Vreau sa fiu sigura ca si ea vrea sa fim cu totii. Asa ca te-as ruga sa le comunici parintilor ca am sa-i sun eu daca trebuie sa ne intalnim cu toti in oras. Sper sa nu se supere….
- Bine Am sa vad cum pun problema. Dar te rog sa ai un telefon la tine, pentru orice problema care ar putea sa apara.
- Bineanteles, dar sunt sigura ca nu vor fi probleme. Ba chiar cred ca va dori singura sa se intoarca aici la spital, fara sa trag eu de ea.
- Daca reusesti asta, chiar ca esti nemaipomenita.
- Atunci eu plec si vin deseara la opt.
- Bine pe deseara.
- La revedere!
Se indrepta spre vestiar si dupa ce se schimba iesi afara la aer si la soare. De acum nu va mai vedea soarele o buna bucata de timp. Dar nu-i parea rau. Soarele va fi mereu la locul lui inca multi ani. Va avea timp sa-l vada. Se indrepta spre casa trecand si pe la market unde puse intr-o punga mare, tot ceea ce credea ca-i va trebui pentru cateva zile. Ajunsa acasa, arunca pantofi din picioare, lasa punga pe masa din bucatarie si se duse in hol de unde lua cartea de telefon pe care o deschise cand ajunse pe canapeaua din living. Gasi pe masa cana cu cafea de dimineata in care mai erau cateva degete de cafea. Noroc ca nu avusese timp sa bea cafeaua. Incepu sa soarba usor, in timp ce cauta prin cartea de telefon. Ce cauta? Dadu foaie dupa foaie, cautand. La un moment dat vazu urmatoarea reclama:
Povestitor de renume, va ajuta sa gasiti solutii la orice provocare
din partea copiilor, a sefilor sau a subalternilor.
Sunati la numarul: 0326 411 238.
Forma numarul involuntar si in timp ce sunetul soneriei se auzea slab, se tot intreba ce va spune. O voce blajina si sfatoasa se prezenta intreband cu ce poate fi de ajutor.
- Domnule Y?
- Chiar el? Cu ce va pot ajuta?
- As vrea sa stiu cum poti ajunge in lumea povestilor?
- Domnisoara aveti timp de glume? Poate ca ar trebui sa faceti altceva decat sa deranjati oamenii, fara rost.
- Ma scuzati!
Atat mai apuca sa zica cu toate ca celalat inchisese telefonul.
Incepu iar sa dea pagina dupa pagina, dar nu gasea nimic. Inchise cartea si o deschise la intamplare. Nimic. Inchise iar cartea, rugandu-se sa gaseasca ceva. Deschise cartea, nimic. Inchise cartea si incepu sa soarba usor din cafea. Se ridica, dar se aseza iar si deschise cartea. Chiar in mijlocul paginii era o reclama cu un chenar dublu:
Maria
va arata orice directie!
sunati cu incredere la numarul:
0248 223 555.
Forma si acest numar fara prea multa tragere de inima. Chiar voia sa inchida cand o voce calda dar ferma se auzi la celalat capat al firului.
- Doamna Mari?
- Cu ce va pot fi de folos? Ce cautati? Unde doriti sa ajungeti?
- In lumea povestilor.
- Cam greu dar se poate. E grav?
- Foarte grav.
- Cate luni?
- Mai putin de sase!
- Intr-adevar, e grav. Cred ca ar trebui sa veniti la mine ca sa pot sa va dau toate detaliile. Adresa mea este……
Ea nota adresa si promise ca va ajunge la sapte seara. Inchise telefonul si se lasa pe spate, intinzandu-se comod pe canapea. “Deci se poate. Calea exista. Multumesc Doamne!”. Se vedea alergand ca Dorotea pe cararea luminata din padurea intunecoasa cu pantofiorii rosii ce sclipeau pe pietrisul ca niste cuburi de zahar. Daca ar mai fi fost si Leul, Omul de tinichea si Omul de paie, totul ar fi fost ca in poveste. Mai ca ar fi vrut sa se intrebe unde sunt, cand de pe creanga copacului din apropiere se auzi vocea motanului nevazut: hei! unde te grabesti domnisoara? Ceaiul dat de regina oricum s-a terminat………nu vezi ca este ora cinci, mai zise motanul si deodata pe creanga copacului aparu un ceas cu limbile atarnand fara suflu…..
Se trezi si privi speriata la ceasul de perete: intr-adevar era ora cinci. Deci dormise aproape cinci ore. Se ridica, puse cafeaua in filtru si facu doua sendwich-uri cu piept de curcan, dupa care se duse sa faca un dus. Apa fierbinte alunga si ultimele fasii de somn ce mai atarnau razlete. Isi puse halatul si ajunsa in bucatarie, incepu sa manance. Puse cafeaua in ceasca ei preferata cu stelute si incepu sa soarba din cafeaua fierbinte gandindu-se la intalnirea de la ora sapte. Facu ordine pe masa punand in frigider tot ce scosese din punga, spala ceasca de cafea si se duse sa se imbrace. Iesi din casa si se sui in masina. Cu toate ca ura sa conduca, acum era necesar s-o faca. Avea noroc ca strazile nu erau aglomerate. Ajunse la adresa notata pe foaie si opri in fata unei case vechi, de caramida rosie cu o intrare somptuoasa. Urca treptele scarii de marmura alba, frumos rotunjita la colturi, deschise usa grea de metal forjat cu sticla matuita si ajunse in fata biroului solemn al portarului.
Intreba de Doamna MarI iar portarul, un batranel rotofei cu mustata stufoasa si ochi jucausi, ii spuse ca trebuie sa urce la etajul al treilea unde va gasi o usa roz.Ea intra in ascensorul antic cu usi duble de mahon si apasa pe butonul cu cifra trei. Un huruit prelung ca un oftat se auzi de undeva de sus dupa care, la o zmucitura usoara, incepu sa urce lin ca o pasare. Incepu sa-i placa acest ascensor batranesc dar pana sa se gandeasca mai bine acesta se opri. Deschise usa si chiar pe latura mica a holului vazu usa roz. Privi ceasul de la mana: era sapte fix. Ajunse in fata usii si suna la soneria aurie. Mangaie catifeaua roz care captusea usa la exterior. Era pentru prima oara cand vedea asa ceva. Cine si-ar tapita usa pe exterior?
Chiar in acel moment usa se deschise si o batranica subtire ca un lujer de floare, cu fata plina de riduri fine dar stranse intr-un desen straniu, de zambetul care ii inflorea toata fata si un coc discret ce strangea parul alb, alb ca vata de bumbac proaspat culeasa, facea ca noua aparitie sa fie nu numai placuta dar si linistitoare. Ochii aruncau sclipiri jucause ascunzand in negrul de matase toate misterele lumii stiute si nestiute.
- Doamna Mari?
- Da, multumesc ca m-ati putut primi acum.
- Ma bucur ca m-ai cautat. Te rog sa intri.
patrunse intr-un hol micut dar cochet cu cateva gravuri cu scene din Marry Poppins. Toate ca toate dar geanta era plina de farmec si daca nu ar fi fost filmul, sigur te-ai fi asteptat ca din ea sa rasara tot felul de lucruri. Patrunsera intr-un living plin de sofale moi si pufoase si te asteptai oricand sa vezi in locul pernelor lucioase de saten, pisici ce se intind somnoroase sau care torc asteptandu-si stapana.
Prin camera, ici si colo cate o masuta joasa cu tot felul de lucruri care mai de care mai straniu: lupe de filatelie si lupe mari ca ale lui Sherlok Holmes, carti de joc si carti de tarot, ghioace si amulete diferite, scheme astrologice si semnele zodiacale, zaruri si carti vechi pline de tot felul de semne misterioase. Peretii, acoperiti cu un tapet auriu ce dadeau o lumina dulce, erau simpli, fara tablouri sau alte obiecte. Si surprinzator, tavanul pictat in albastru nu avea nici un candelabru. Geamul mare care ocupa aproape intregul perete era bordat de o draperie groasa de catilea brun roscata. Camera era atat de primitoare si linistitoare incat te-ai fi intins pe o sofa si ai fi stat, ai fi tot stat, asteptand….. o amagire roz sau alba...o poveste frumoasa...cu drag!  |
