 | 
"într-un colţ al biroului răvăşit de expansiunea obiectelor personale, adună praf filtrat prin perdele, o carte. ca într-o banală zi de anotimp înfrigurat, e după-amiază târziu, soarele salută din mers şi se grăbeşte, trebuie să dea trezirea celorlalţi.
oricine s-ar plimba pe suprafaţa lucioasă a acelui pupitru s-ar simţi chemat spre carte. în primul rând pentru că pe muchia ei, se văd foi îngălbenite, și are colţul de jos răsucit simţitor. în al doilea rând, pe birouri întâlneşti rareori lucruri mai interesante decât cărţile, iar coperta are o parte uşor mată, cam în jurul unui şirag de perle ce atârnă neglijent pe un index rigid.
în spatele şiragului, se conturează în linii de mov stins o siluetă ambiguă, aparent aflată în dialog cu acesta. de la stânga la dreapta, sunt 27 de margele. de la dreapta la stânga, par 28. o plăcere ascunsă de-a autorului, de a se juca cu atenţia pentru detalii a cititorilor lui şi a introduce iluzii optice în grafica romanelor sale.
îi sunt apreciate post-mortem, de către făptura care a sesizat diferenţa în timp ce juca un fel de şotron pe coperta lui cu margele. cea mai mică fată din lume, a concluzionat că de fapt, şiragul are douăzeci și șase de margele, cea de-a şaptea, respectiv a opta fiind implicate în realizarea scamatoriei grafice şi drept consecinţă, eliberate din ecuație.
citise cartea aia de câteva ori, acum doar simţea nevoia să revină din când în când, să răsfoiască pasaje, să retrăiască frânturi de poveşti. era destul de obositor pentru ea să alerge de-a lungul paginilor pentru a reciti chiar şi cele mai redundante pasaje, oricum ştia deja că ”ramele geamurilor erau vopsite bicolor, alb-bleumarin...”.si vesnica PANZA DE PAIANJEN DE CELLA SERGHI(cartea mea de suflet pe linga,INVITATIA LA VALS,ARTA CONVERSATIEI,SCRISOARE DE DRAGOSTE SAU ELEVUL DIMA DINTA SAPTEA)
de cele mai multe ori, oamenii mari scriu prea multe lucruri relevante.
îi plăcea în mod deosebit să se întoarcă în descrierea unei lumi pe care doar o simţea fără a o cunoaşte. acum îi simţea lipsa, şi după ce-şi plimbă ritualic tălpile săndăluțelor peste numele autorului, decise să deschidă cartea, iar.
înghesuindu-şi pumnii mici sub bărbie, găsindu-şi echilibrul în coate, se întinse peste sorţuleţul cu maci al rochiţei bleu şi închise ochii, gustând pentru câteva secunde senzaţiile ultimelor mângâieri ale soarelui. îi plăcea să aibă câteva secunde de preţioasă solemnitate la retragerea razelor, justificate prin dragostea ei pentru lumină. de fapt, îi plăcea atât de mult, încât îşi amintea râzând cum încercase de nenumărate ori să prindă lumina în borcănele, sau în cioburi de oglindă, ori în stropii de apă care o inundau când buna uda în exces planta suspendată. acum se obişnuise cu toate lucrurile pe care le ştia fără a le cunoaşte, pe multe dintre ele reuşi să şi le croiască pe măsura ei. cum făcu cu lacul improvizat în farfuria ghiveciului uitată alături de toate celelalte obiecte de pe birou.
uneori, când venea seara, se ducea pe malul fostului ei lac - acum secat de neglijenţă - şi începea să vorbească cu un el. nu ştia cum îl cheamă, nu-i plăcea numele dat de autor, aşa că-l uită repede. dar ştia că singurătatea ei tresare ca prin somn când se gândeşte la izolarea lui.
şi-l vedea perfect, nu trebuia decât să-şi încordeze uşurel nările, să respire adânc, şi începea să-l vadă. mereu îşi propunea să-l reconstruiască în imaginaţia ei începând de jos în sus, aşa cum citise că fac artiştii când pregătesc o nouă sculptură.
din labirintul pastelat fumuriu al unei păduri schiţate asimetric, începea să se desprindă o siluetă albastră a unui bărbat armonios desenat, uşor felinic, uşor cambrat.
reuşea destul de bine să-şi amintească pasajele care îi descriau linia corpului, îl putea turna din priviri în forma lui şi aşa cum făcea şi cu pasajele din carte, îşi trecea rapid privirea uşor jenată peste părțile prea descriptive pentru naivitatea ei.
îl vedea de cele mai multe ori plimbându-se gânditor pe malul lacului ce le despărţea realităţile şi petrecea timpul imaginându-şi cum ar fi pentru ei să se afle măcar pentru o vreme, dacă nu pentru foarte mult timp de aceeaşi parte a farfuriei.
pentru lumea ei în miniatură, realitatea e doar ştiută, încă necunoscută, imaginaţia e cuptorul ei de pâine, iar el e cel mai irezistibil bărbat re-produs de ea. acolo, între oglinzi e liberă, realmente liberă. liberă să-şi fabrice, să decupeze, să reaşeze, să-şi gestioneze singură propriul colaj de fluturi în stomac. uneori îşi imaginează că îi vor reuşi o mie de cocori origami pentru a-şi împlini cea mai pregnantă dorinţă a fiinţei ei. alte ori că n-o să se apuce niciodată, nici măcar de primul. alte ori îşi imaginează că îşi sprijină fruntea de umărul lui şi încep să se rotească în jurul unei axe invizibile, într-o stângace tentativă de a dansa. uneori îi place să-şi imagineze că de ziua ei primeşte de la el o şoptitoare bluză de mătase pe care o poartă foarte elegant pe faleza biroului. alte ori, distribuţia accidental-violentă a sucului de rodii de pe frumoasa ei bluză o fac să o dezbrace cu mâini tremurând-temătoare și să caute cu disperare câţiva stropi de apă , care ar putea să salveze atât viața bluzei, cât și obrazul ei.
de cele mai multe ori, după ce își ia la revedere de la lumină, urmează întunericul. vine încet, ca un bătrân îmbâcsit, singur și liniștit. uneori și-ar dori să nu vină. alte ori, visează frumos.
în seara asta însa, parcă burta clepsidrei a fost mai flămândă ca de obicei. simțindu-se cuprinsă de întuneric, își luă la revedere, se ridică alene, închise cartea, și se retrase la culcare în vechiul toc al stiloului ceramic. ca de obicei, înainte să adoarmă, fredonă melodia ei de culcare. a dream is a wish your heart makes when you fall asleep...have faith in your dreams and someday..."Cu drag din drag!  |
