Timpul trece, zilele vin si ma dor, nu traiesc ,doar exist, ratacesc printre ganduri, incerc sa ma regasesc, nu pot...am ramas doar cu dorul de tine...nu stiam ca si toamna plange, e la fel de trista ca si mine, frunzele pica intruna pe alei..

Tot timpul am sufletul tulburat...ma intreb mereu,oare,de ce ai plecat, amintirile ma coplesesc, imi spun in soapta,....nu_i adevarat...

O lacrima imi tremura printre gene,amintiri ce vin neincetat, esti steaua ce luminezi calea nemuririi, un suflet imbratisat de ingeri, eu in soapta rostesc o rugaciune...

Te ratacesti incet prin vantul ce_l ascult, tu mi_ai ramas in suflet, un inger de lumina, care te_ai rupt precum o floare....

A fost o zi in care ai plecat....de atunci parca totul s_a prabusit, intrebarile nu mai au raspuns, de atunci e numai noapte,tristetea si durerea stau acum mereu cu mine....

Cat de inalt e cerul si cat de mult as vrea,sa pot sa_ti spun din nou,....ramai...stiu nu mai e decat gandul....ce inca te asteapta...

Frunzele pica de pe ramuri, dorul meu plange,te asteapta la geam, din ochii cei tristi o lacrima cade, asculta cum soaptele plang, suspinele se urca spre cer, la piept as vrea sa te strang ...

Voi reveni cat de repede ai spus cand ai plecat...dar tu te_ai dus,si nu aveai arioi ca sa zbori, si acum te caut printre nori ,si plang cu toamna, lacrimi aramii,ma intreb si astqzi,daca ai sa revii.....!

In fiecare stea te vad pe tine,si doru_mi zboara catre cer, as vrea sa stiu ca iti este bine, eu plang,te caut si mai sper ca intr_o zi ma voi intalni cu tine....

Ploua,plang iarasi norii,ca sufletul meu,in tacere, in anotimpul asta fara mila,ce a lasat pustiul sa se aseze, ploua in mine, numai dorul stie cat dor e in mine...