Cand am plecat in 1990 spre Germania cu trenul, spre o viata mai faina, mi-am luat o caseta inregistrata cu glumele lui Jean Constantin. Atata am ras pe drum ascultand glumele si bancurile lui, ca nici n-am stiut cand a trecut asa de repede timpul, si deja eram in Germania. Eram de doua ori fericita: o data ca aveam veselia romaneasca intruchipata in Jean si al doilea ca ajunsesen in Germania cu bine, in tara Fagaduintei. Dumnezeu sa-l odihneasca pe Jean Constantin! A ajuns in Ceruri sa-l faca si pe Dumnezeu sa mai rada un pic si sa nu mai fie atata de suparat pe noi romanii!... Jean Constantin esti solia de impaciuire cu Dumnezeu pentru Romania!

ni se duc toti maestri.......imi amintesc de Ismail,"Toate pinzele sus",eream copii,,,,de ce trebuie sa imbatrinim???"FIR-AR MAMA EI DE VIATA"....LACRIMI SI FLORI PENTRU JEAN

Personal l-am cunoscut pe maestrul Jean Constantin pe cand eram copil . Primele intalniri avute cu dumnealui au fost in copilarie pe cand locuia in blocul de deasupra cinematografului Dacia din Constanta…Copii fiind mergeam si sunam la soneria maestrului sa vorbim cu dansul deoarece ne era tare drag.Cand era binedispus statea de vorba cu noi,glumea,povestea,iar cand era suparat ne ocara si ne lua la goana. Mai tarziu cand eram in liceu a venit sa caute tinere talente printre liceenii brigadieri,cum era pe vremea Epocii de Aur si ne dadea niste lectii de neuitat…Tot atunci am aflat de fapt ca tovarasa profesoara de limba si literatura romana Jean Elena era chiar sora maestrului .Amandoi erau de o blandete si un bun simt rar intalnit… SINCERE CONDOLEANTE FAMILIEI GREU INCERCATE NU VA VOM UITA NICIODATA !

Am aflat vestea acum o ora de la radio. In acel moment brusc am fost teleportata in anii copilariei, cand alergam pe plaja de la Modern(Constanta) impreuna cu sleahta de copii dupa nenea Jean. Si nu scapa saracul de noi decat cand se arunca in valuri. Apoi am trecut in alt tablou al amintirilor, si am revazut copilul din mine care statea ore intregi pe digul din portul Tomis unde era ancorata "Speranta", si astepta sa apara echipajul navei la filmari, dar in mod special pe Izmail. Si cand aparea nu scapa fara un autograf pe o coala de hartie sau pe un carnetel. Si Izmail nu refuza niciodata pe nimeni, fie ca era un copil sau matur. As putea sa astern aici o gramada de amintiri din copilare si de mai tarziu, pe care destinul mi-a dat onorantul privilegiu de a le fi petrecut in aproierea lui nenea Jean, asa cum il numeam noi, copiii si adolescentii Constantei. Fie ca Dumnezeu, acolo sus, sa il primeasca in echipa marilor actori romani care au plecat nitel sa joace un spectacol pentru ingeri, si sa il distribuie in cel mai maret rol. Pacea si lumina ingerilor fie cu tine nene Jane acolo unde te afli acum.