pusy

"Dacă D-zeu atunci când ne-a trimis în lume ne-a plâns într-o lacrimă înseamnă că atunci când ne-am întâlnit a suspinat şi ne-a luat din nou în palma LUI ca pe două suflete mereu aparţinându-şi unul altuia...,două suflete care mereu se vor reîntâlni indiferent de neanturi şi lumi, de ploi şi clipe atârnate de minutare frânte. Azi m-am trezit sărutată de un vântuleţ cald şi plăcut, iar pe noptieră o hârtie veche şi îngălbenită, se plimba alintată de adieri. Parcă era o muzică modul în care fâlfâia şi se târâia pe noptieră. Am zâmbit, am luat-o şi am dus-o la buze, am apropiat-o de faţa mea, am adulmecat adânc şi am sărutat fiecare literă, căci totul avea încă mirosul proaspăt de la tine. Răvaşul avea un miros special, parcă desprins dintr-un secol trecut. Mirosea a timp, mirosea a durere şi mirosea a iubire, iar mesajul său părea o chemare continuă, desprinsă dintr-o lume parcă pierdută oamenilor, o Atlantida a sufletelor noastre, unde sirenele sunt fericite şi nu mai ademenesc marinari, unde soarele işi bălăceşte picioarele în ocean sărutând luna. Oare unde o fi? Unde o fi lumea asta atât de departe şi totodată atât de aproape? Pare că dacă întind mâna o ating...simt valurile cum imi umezesc degetele...hmmm, ce plăcut, oare ce o vrea vântuleţul să îmi zică? Adierea lui mă încântă, mă face să mă înfior şi în zburdălnicia lui mi-a ridicat răvaşul în aer. Îl plimbă ca pe-o frunză uscată jucându-se cu el într-un dans oriental. "Nuuu...să nu o duci...nu o îndepărta, nu poezioara de la el!" am strigat eu speriată văzând că vântul se apropie de fereastră...dar, el se opri şi mi-a aşezat-o pe palmă, încet ca şi când dintotdeauna locul ei era acolo. Parcă e un străjer, nu are nimeni şi nimic voie să mă atingă numai el, clipele lui bătrâne...oare câte eternităţi a strâns vântul în sufletul său? Câte iubiri a păzit? Câte suflete a alintat, şi câte le-a biciuit cu cruzime? Nu ştiu, dar mi-am dat sema că tu ai trimis vântul la mine să mă mângâie, să mă ciufulească şi să întoarca păturica peste mine ca să pot din nou să adorm. Visez că alerg desculţă, către o căsuţă albă desprinsa din basm, cu o grădină plină de flori şi miresme deosebite, înconjurată de copaci bătrâni în care ciripesc păsărele. O căsuţă cu pereţi plini de fotografii şi bileţele cu "te iubesc", iar tu mă aştepţi în prag cu braţele deschise. Am adormit în sfârşit fără teamă, iar acum...pot să visez!"

"Dar unde sunt?...Parcă ar fi sfârşitul lumii, parcă ziua nu mai ştie să vină, iar soarele nu mai poate să răsară..."ba nu", îmi zic...se aud râsete departe, ciripituri de păsări şi paşii grăbiţi ai oamenilor. De ce nu pot să îi văd? De ce nu apare curcubeul? De ce nu văd nimic numai acel cer întunecat şi ploaia? De ce simt atâta frig? De ce nu mă văd? Vreau să îmi întind mâinile să-mi sugrum sufletul, le simt, dar nu le văd..."am murit", îmi trece un gând aproape bucuros prin minte, dar atunci locul acesta ce e? Nimic! În nimicul acesta nu este nimic! Nici măcar moartea nu este! Nu sunt decât clipe înţepenite într-un ultim spasm, miros de igrasie sufletească, frig şi beznă...atât! Încep să plâng şi mă ghemuiesc într-un colţ al nimicului...mi-e teamă! Pentru prima oară mi-e teamă să rămân captivă într-un loc în care nu există nimic...într-un loc în care nu există vise, decât somn adânc. Nu ştiu cât timp a trecut, dar ştiu că am încercat să mă sfărâm, să mă prăvălesc în gol, dar golul nu exista...dincolo de nimic nu era decât însuşi nimicul..., dar ce se aude? Năluciri de voci din nou, sau oameni prea grăbiţi în drumul lor să mă audă? Dar nu...aş putea jura că e mai degrabă un urlet de disperare, un ţipăt ascuţit de suflet rănit, o chemare înăbuşită de ploaia şi frigul de la capătul lumii. Oare mai e cineva în această prăpastie a nimicului cu mine? Oare se pot face poduri peste goluri şi nimic? Nu...nu se poate..."din nimic nu poţi face nimic" mi-am spus şi m-am aşezat din nou ghemuită în bezna în care numai ploaia sfâşia liniştea. Strigătul de disperare mă străfulgeră din nou...de data aceasta înfingând în trupul meu un fior de durere, amestecat cu căldură, amestecat cu uimire. Am alergat ghidându-mă după ţipăt şi am ajuns la capătul nimicului! De cealaltă parte se afla îngerul meu...visul meu...speranţa mea...şi sufletul mi-a fost învăluit de căldură şi ... am început să plâng în hohote, în timp ce de pe malul celălat auzeam cele mai calde versuri rostite vreodată:"

Ochii mi se deschiseră a nu ştiu câta oară goi de tine...oofff, iar mi-am pierdut clepsidra în care te-am închis şi, iar te-am lăsat să te prelingi într-o lacrimă nebună pe perina care mai păstrează încă umbra minunată a unui înger iubit. Mă ridic încet, iar paşii mi se îndreaptă către fereastra rece pe care se preling lacrimile unui cer negru. Plouă! Iarăşi plouă şi picăturile sunt grele asemeni unui dor adânc şi dureros, iar sufletul meu încearcă să acompanieze picăturile: pic, pic, pic,...,o rutină obositoare ce parcă vrea cu tot dinadinsul să mă înnebunească. Totul este picături de ploaie, picături şi atât! Picături mici şi reci, bobiţe diforme care cad într-un ropot infernal şi am urlat: Doamneee m-am săturat de ploaie, m-am săturat de cer gol şi vise frânte! Nu mai vreau ca ploaia să îmi sfâşie sufletul, nu mai vreau să îmi golească ochii de senin şi stele, de fâlfâiri de aripi şi clipe de dragoste! închid ochii în dor de vis şi vreau să arunc un laţ după secunda care zburase atât de departe încât nici măcar nu pot să văd unde se ascunde...poate după raza Lunii...poate după bobiţele de ploaie...poate după vreo stea...poate după cupola curcubeului nenăscut încă. Închid ochii, căci numai visând pot să privesc din nou cerul care stă suspendat între ieri şi azi! Visul se lasă aşteptat, iar lacima îmi udă chipul...parcă ştie şi locul pe unde să se prelingă, curge mereu pe aceleaşi urme adânci încrestate pe obrajii mei până ajunge în suflet unde deja s-a format un lac...lacul viselor frânte de clipe haine şi priviri neatinse...un lac care urlă într-o cascadă unde vin unicornii să se adape şi zânele aleargă prin iarba moale, unde copaci bătrâni îşi înfing rădăcini fermecate, şi piticii, elfii şi spiriduşii trăiesc nemurirea care stă sub semnul iubirii, iar iubirea se scaldă sub ochii unui înger cu ochii mari şi negri, mai adânci ca noaptea, dar mai calzi decât soarele. Strâng mai tare clipa sub pleoape, dar aceasta se zbate nebună, urlă şi loveşte orbindu-mi ochii sufletului şi golindu-mă de vise... am obosit...am obosit să fug după clipe, am obosit să vreau să le ţin captive de tine..

"...lumina mea să ajungă până la TINE..pentru că lumina TA a rămas la mine..."....asa scrie si simte Cori...Prietena TA!....asa simt si eu..DRAGOSTE!

"un rid nou şi-o durere mai veche lipită de tâmplă o dragoste atit de mare de TINE LACRIMI acoperite CU TOAMNA DIN MINE nu mai ştiu când am cules ultima oară brânduşe ori nuci o relaţie absolut între mine şi timp NE luptam reciproc înainte de noaptea care se lasa grea si pustie pling din noaptea aceasta ca din ultima inima-mi lacrimeaza samovar plin de lacrimi luna se ridică-ntru-un cot să-mi bată-n perete o cucuvea îşi cheamă perechea sa si acopere puii"cu tristete G.M.

...cele mai frumoase flori sunt pentru tine CRISTIANA!...

zilele trecute îi povesteam unei colege despre cea mai frumoasa amintire a mea, la munte.. cea mai frumoasa vacanta la munte a fost petrecută alături de tine şi de părinţii tăi.. în amintirea mea totul legat de acea vacanţă este rupt din VIS.. pentru că se apropie iarna, pentru că în aşteptarea zăpezii mă încearcă aceeaşi bucurie, pentru melancolia pe care o simt acum şi pe care nu o simţeam atunci, pentru noi.. "gândul şi sufletul", iar lumina mea să ajungă până la tine..pentru că lumina ta a rămas la mine..<3

Te astept in VIS!..DRAGOSTE!...desi imi este enorm de greu cand ma trezesc si trebuie sa dau piept zi de zi cu realitatea....in Visele mele cu TINE...simt din nou...momente de fericire....MINUNEA MEA!....Multumesc Cori...Mela...Melania(G.M.)...Raluca..Cristina....Maria...Silvia...si tututror celor care inca mai au puterea de a deschide " Carticica TA"...si iti ofera ganduri frumoase...MULTUMESC!

Cris...draga mea...ESTI în gândul meu în fiecare zi..esti aici, aceeaşi, deşi s-a scurs atat de mult timp..TE IUBY <3