Fluturas cu aripioare roz....Carmina, esti atat de frumoasa! Cami si Cristii sunt innebuniti de dorul tau, fa putina lumina si in sufletele lor!Odihneste-te Carmina , dar da-le putin din odihna ta si lor!

...DRAGOSTE.....azi n-am ajuns la Locsorul TAU.....din nou a fost Tati...si dimineata si acum seara.....sunt foarte, foarte trista.....si tare bolnavioara.....dar..poate maine....voi reusi sa ajung...TREBUIE sa ajung.....TE IUBESTE MAMI TAU!......nu gasesc inca rostul fara TINE....si nici nu-l voi mai gasi.... niciodata.....

umpic de lumina....intr-o sambata intunecata si trista ca asta.... te iubesc Crisule!

Acum stau în faţa ferestrei, cu coatele pe pervaz şi cu capul sprijinit în pumni, incomod, anume incomod, să-mi potolesc neastâmprul, zvâcnetul din tâmple, fâlfâitul din piept. Şi mă dor ochii de atâta alb. Văd zidul din faţă, mult prea aproape. Imi acoperă o parte de zare, mi se lasă pe ochi ca o cataractă ce-mi tulbură vederea la mare. Aştept sosirea vaporului. O să apară la colţul din dreapta al casei din faţă. Intotdeauna acolo apare. Şi tot creşte, până ajunge cât casa şi se aşează lângă ea, pe pământ. Simplă iluzie optică. Dacă ar fi linişte, aş auzi clipocitul apei lovindu-se de carena vasului poposit în radă. Dar nu e. Aud pescăruşii deasupra capului. Se aude şi larma oraşului, un zumzet surd, îndepărtat. Tu n-ai să vii. Tu nu vii niciodată când te aştept. Cântă în mine un flaut trist. Işi picură notele albe, translucide, una după alta, înşirate mărgele pe firul de mătase. Se înserează. Vaporul a sosit de mult. Stau la masă, cu albumul de anul trecut în faţă. Tu. Şi iar tu. Zeci de fotografii. Toate făcute de mine. Pe unele le am doar pe retină. Tu, în ziua când mi s-a rupt bareta de la sanda. Râzi. Iar eu şchiopătez. Tandru, zici tu. Râd şi eu. Tu, împovărat de un rucsac imens, urcând spre cabană. Parcă duci tot pământul în spinare. Fotografie din spate. Intorci capul peste umăr. . Şi iar râdem. TATA zicea ceva de tinerii ăştia care nu respectă nimic. Ai jucat apoi o partidă de şah cu el şi l-ai lăsat, generos, să câştige, după o luptă îndârjită. Şi te-a iertat. Cum putea să nu te ierte? Pe tine te iartă toată lumea. Pe tine nu se poate supăra nimeni cu adevărat. Mi-ai adus un buchet de flori de câmp. Maci, albăstrele, câteva spice de grâu, câteva fire de pipirig. Macii au pălit. Păcat să-i rupi. Sunt atât de frumosi acolo, la locul lor, în lan. Pun florile într-o ulcică de lut. Taci şi mă priveşti. Intorc capul, involuntar. Intr-un târziu îti fac semn să se aşezi. Te pe o margine de canapea, cu frică parcă să nu deranjeze ceva, o cuvertură imaginară. TATA bate discret la uşa camerei mele. Ii spun să intre. Ne aşezăm amândoi la măsuţa de la fereastră. Ca în fiecare seară. E momentul bilanţului zilnic. Doamne, cât o să-mi lipsească, atunci când n-o să mai fie. Alung gândul ăsta trist, care revine tot mai des. Poate pentru că îl văd uşor schimbat, ezitant, sublimat cumva. Doar mâinile alea frumoase, nefiresc de albe, fine, prelungi, rasate sunt aşa cum mi le amintesc din copilărie. Ai văzut norii astăzi ? zice. Te-ai uitat la cer ? Am avut un tête-à-tête de vreo două ore cu EL şi cuvintele lui fermecate. Sună altfel cel mai banal cuvânt pe care îl rosteşte. Il pune, nu ştiu cum, într-o lumină specială. Ii face un loc al lui... Mă pregătesc de culcare. Metafizic. Imi aşez asimptotic aspiraţiile cu neîmplinirile zilei, lăsate pe seama condiţiei precare de femeie.Aştept efecte cosmice, dumnezeiri, străluminări, de la poziţia orizontală, care mă ademeneşte cu aşternuturi albe, apretate, impecabile. Nisip alb în clepsidra minusculă aşezată pe tava cu trei cafele. Eu şi ea. Nu i se vede faţa, e abia un contur. Vorbeşte, gesticulează. Nu înţeleg ce spune, deşi mă concentrez. Dacă i-aş putea vedea buzele. Să i le citesc. E cenuşie. Şi mă întristez, de parcă mi-ar lua lumina. Mă ridic, alunec pe deasupra parchetului. Sunt uşoară, mă ţin de un scaun să nu mă înalţ prea mult. Văd totuşi cum se apropie tavanul, cum se scorojeşte vopseaua care-l acoperă, cum începe să ningă peste încăperea asta cunoscută şi totuşi diferită. Ce bine. O s-o îngrop în omăt, să n-o mai văd, să n-o mai aud. Aud nişte bătăi în geam. Nu le bag în seamă. Doar visez...Ea nu se mai vede. Să fi plecat fără să observ ? Doamne, ce insistă. Va trebui să cobor de acolo de sus, să văd cine e...Bate iar. Mă ridic brusc dintre perne. Chiar bate. Trag pe mine halatul, îmi vâr picioarele în papuci. Aprind lumina. Arunc o privire în oglindă. Nu mă grăbesc. Doar inima a luat-o la galop nebun... ESTI TU MAMA. Cu drag!

CRIS,AM VISAT CU TINE!!ERAM INTR-O CAMERA UNDE ERAI TU,MAMI SI TATI TAU,EU SI INCA CATIVA OAMENI..STATEAI PE UN SCAUN,AVEAI PARUL SATEN ONDULAT SI SPUNEAI CA NU VREI ROCHITA AIA,VREI ALTCEVA..APOI M-AM UITAT LA TINE SI AM ZAMBIT AMANDOUA SI AI ZIS CA VREI SA MERGEM UNDEVA..AM VENIT CU TINE SI PE DRUM NE TINEAM DE BRAT SI NE TOT SCHIMBAM MERSUL CA SA MERGEM CU ACELASI PICIOR..SI RADEAM CA NE PROSTIM CA IN COPILARIE..DUPA AIA M-AM UITAT LA TINE SI TE-AM INTREBAT CARE SUNT FLORILE TALE PREFERATE SI TU AI ZIS:EI,MELA,ACUM TOATE SUNT FRUMOASE..SI MI-AI ZIS CA TI-AI DORI UN CAINE DAR AVEA UN NUME ASA CIUDAT RASA..SI TE-AM INTREBAT:DA,CRIS,TU NE VEZI?SI MI-AI RASPUNS CA DA,MELA,VA VAD NUMAI CA NU TOT TIMPUL SI VAD CA INTR-UN PAHAR..DAR STIU..SI NE-AM PLIMBAT ASA SI APOI AM TRECUT PRIN CATEVA GRADINI SI TI-AM SPUS CA TOATA LUMEA TE IUBESTE IAR TU TE-AI INTORS,MI-AI ZAMBIT SI AI ZIS CA AU VENIT DUPA TINE SI TREBUIE SA PLECI..SI AI DISPARUT..TE IUBY,CRIS!MI-E TARE DOR..

....TE IUBESTE, MAMI TAU!......

criss....da putere parintilor TAI...mangaie suflete lor, asa cum poti, de acolo de unde esti....eu stiu ca doar TU poti face asta....pentru ca EI au ATATA nevoie de Tine, cum noi nici nu ne putem inchipui..... Te iubim mult Cristiana noastra! Prietena noastra!!!!!!.....

Lumina pt linistea sufletelelor voastre !! Va iubim, ingeri minunati ! Noapte buna !

CRIS..SOMNIC USOR LANGA MAMI SI PUIUTUL TAU..VA IMBRATISEZ CU DOR..

Noapte buna!....