IUBIREA MEA !!AI FOST CEL MAI MINUNAT OM DIN VIATA MEA ! NU AM SA TE UIT NICIODATA !TU AI VRUT MEREU SA IMI FIE BINE SI STIU CA DE ACUM VOI AVEA UN INGER CARE VA AVEA GRIJA DE MINE SI MA VEI MANGAIA MEREU CAND IMI VA FI GREU ! NU TE VOI UITA NICIODATA IUBIREA MEA SCUMPA!

Doi frati eram, doi trandafiri. Am ramas numai eu si cele doua lalele, surorile noastre. Acum iti spun ca te-am iubit mult si te voi iubi in continuare chiar daca nu esti printre noi. Drum luminat, iubite frate! Cu disperare ca ne-ai parasit, Vasile

frate si cumnat voi fi ptr. tine in veci cu sincere lacrimi si respect te voi tine intiparit in sufletul meu .Sa te aline domnul caci el e singurul ce te intelege de ce ai plecat. TE VOI IUBI MEREU LUCIAN

Cristi, ai lăsat un gol în viaţa noastră. Te iubesc, Maioneză! O să-mi lipseşti mult. Ai fost şi vei fi fratele meu mai mare! Ştiu că tu mă vei urmări în viaţă, zicându-mi ce va fi bine sau rău. Cu mult drag şi dor, nepotica ta, Alice Ketchup.

S-a rupt din mine o părticică. Ne e greu fără tine. Nu-mi vine să cred. Te iubim, scumpul meu frate, unchi si cumnat!

Soimule, Ne vei privi de undeva de sus, in zi sau in noapte. Suntem tot aici, frate! Sa ne astepti, pe rand venim, cu totii sa ne reîntâlnim! Te iubim scumpul nostru, oriunde vei fi!

Psalm de taină "O, tu aceea de-altădată, ce te-ai pierdut din drumul lumii!/ Care mi-ai pus pe suflet fruntea si-ai luat într-insul locul mumii,/ Femeie răspândită-n mine ca o mireasmă-ntr-o pădure,/ Scrisă-n visare ca o slovă, infiptă-n trunchiul meu: săcure./ Tu ce mi-ai prins de cântec viaţa cu braţe strânse de grumaji/Şi mi-ai pornit ca sa mi-o caut/la tine-n palme şi-n obraji. Pe care te-am purtat braţară la mana casnica-a gândirii./ Cu care-am năzuit alături să legăn pruncul omenirii./ Pur trandafir, bătut în cuie de diamant, pe crucea mea/ Şi care-n fiece mişcare pierzi cu-o petală câte-o stea./ Cămin al dorurilor mele, fântâna setii-nvierşunate,/ Pământ făgăduit de ceruri cu turme, umbră şi bucate./ Tu care mi-ai schimbat cărarea şi mi-ai făcut-o val de mare,/ De-mi duce bolta-nsângerată dintr-o vâltoare-ntr-o vâltoare/ Şi tarmii-mi cresc în jur cât noaptea, pe cat talazul mi se ntinde,/ Şi ai lăsat să rătăcească undele mele suferinde;/ Unde ţi-s mâinile să-ntoarcă în aer caile luminii?/ Unde sunt degetele tale să-mi caute-n cunună spinii? Şi şoldul tău culcat în iarbă, pe care plantele-l cuprind/ Şi-ascultă-n sânul tău suspinul iubirii, cucerit murind?/ Tu ce-nfiori pe şesuri plopii când treci, din creştet la picioare,/ Şi prinzi de tot ce te-ntalneşte/ O plasă caldă de răcoare./ Tu ce scrutezi, scoţându-ţi sânii pe jumatate din vesminte/ Ca să-i sărute focul gurii, cuprinşi de mâini cu luare-aminte,/ Pustia vremii, străbătută de şoimi de scrum şi de nisip,/ Cărora vântul le-mprumută o-nfăţisare fără chip;/ Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o săgeată fără ţintă/ Şi frumuseţea ta făcută pare-a fi fost ca să mă mintă./ Dar fiindcă n-ai putut răpune destinul ce-ti pândi făptura/ Şi n-ai ştiut a-i scoate-n cale şi-a-l prăvălii de moarte, ură;/ Ridică-ţi din pământ urechea în ora nopţii când te chem,/ Ca sa auzi, o! neuitată, iubirea mea e-al tau blestem." Tudor Arghezi