Virgil Ierunca s-a nascut la 16 august 1920, în comuna Ladesti (judetul Vâlcea). Urmeaza scoala primara in satul natal, apoi studiile liceale la Râmnicu-Vâlcea si la Bucuresti (Liceul "Spiru Haret"). Obtine licenta în litere si filozofie la Universitatea din Bucuresti.(1943) Paralel cu studiile universitare, este redactor la ziarul Timpul (sub directia lui Mircea Grigorescu) si apoi la Ecoul.
Este unul dintre animatorii revistei Albatros, suprimata de regimul antonescian. Împreuna cu Ion Caraion, a editat revista Agora (1946). A colaborat la Revista Fundatiilor Regale, Vremea, Fapta, Viata Româneasca, Universul literar, Kalende.
În decembrie 1946 primeste o bursa a guvernului francez. Alege calea exilului, stabilindu-se definitiv în Franta, unde desfasoara o fructuoasa activitate culturala.
Între anii 1952 si 1975 este redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru strainatate ale Radiodifuziunii Franceze ("Cronica ideilor") si redactor politic al emisiunii în limba româna. Din 1975 este cercetator la Centrul National de Cercetare Stiintifica (C.N.R.S.), sectia filozofie, si colaborator al postului de radio "Europa Libera".
In exil, este redactor la principalele reviste romanesti: Luceafarul, Caiete de Dor, România muncitoare, Limite, Ethos. Colaboreaza activ si la alte ziare si reviste românesti: Romanul, Uniunea Romana, America, Lumea Libera. Publica articole despre cultura româneasca în diferite dictionare si enciclopedii din Franta si Germania, dintre care amintim: Literatura româna, în Encyclopédie de la Pléiade (Gallimard, Paris, 1957; ed. a II-a, 1968); Literatura româna, în Histoire générale des littératures (Quillet, Paris, 1961); Scriitori români, în Dictionnaire des Littératures (Presses Universitaires de France, Paris, 1968); Literatura româna, în Lexicon der Weltliteratur im 20 Jahrhundert (Freiburg, Basel, Wien, 1968); Scriitori si pictori români, în Dictionnaire du surréalisme et ses environs (Office du Livre, Fribourg, 1982).
A incetat din viata, pe 28 septembrie 2006, la spitalul Tenon din Paris.
Opera in principal: Loi, terreur et resistence en Roumanie, (Paris, 1960) / Româneste (Fundatia Regala Universitara Carol I, Paris, 1964 si Editura Humanitas, Bucuresti, 1991; 2005) / Pitesti (Editura Limite, Madrid, 1981 si, sub titlul Fenomenul Pitesti, la Editura Humanitas, Bucuresti, 1990; 1991) / Subiect si predicat (Editura Humanitas, Bucuresti, 1993) / Dimpotriva, (Editura Humanitas, 1994) / Semnul mirarii (Editura Humanitas, 1995) / Trecut-au anii. Fragmente de jurnal (Editura Humanitas, 2000) / Poeme de exil (Editura Humanitas, 2001).
Despre Virgil IERUNCA:
Exceptional cunoscator al literaturii franceze si al literaturii romane, al literaturii in general, Virgil Ierunca a avut gratia de a nu privi faptul artistic doar ca pe un produs tehnicist, rece, fara suflet. Ascultandu-l cand prezenta o carte iar apoi citindu-i cartile, am ramas tocmai cu memoria acestui efort aristocratic de a pune in evidenta sufletul unei carti, incarcatura etica, lirismul anticomunist si antitotalitar, daca ma pot exprima astfel, care se difuza in pagina sa si care ne-a dat noua, ascultatori in anii '70-'80 si apoi cititori in anii '90, sentimentul ca participam la o forma reala de rezistenta impotriva sistemului opresiv in interiorul caruia traiam.
Dan STANCA
Ne-am format în anii tineretii datoritã acestui valoros bãrbat de sacrificiu, care nu a ezitat sã ne "alimenteze", searã de searã, cu noi idei, cu noi sfere ale imaginarului, esential, altul decât cel cotidian auzit peste tot: la scoalã, între prietenii apropiati - ca mentalitate, la... coadã, cu un rezultat imediat: ne-a format caractere drepte, clare, de o facturã anticomunistã cum rar s-a mai vãzut, de o febrilã tenacitate, pe care nici nu o întelegeam deslusit, imaturi fiind, încã. Erau intimii nostri prieteni de searã secretã, Virgil Ierunca si Monica Lovinescu, cele douã voci inconfundabile ale vântului de libertate pãtruns în ceafã cu demascarea comunismului.
Pr. Gh. NAGHI
Adevarul e ca Virgil Ierunca nu a intrat in istoria romanilor. Si asta nu pentru ca valorile in care a crezut sint depasite, ci pentru ca ele nu au apucat niciodata sa devina actuale. Faptul ca important este sa ai caracter si ca e bine sa nu prostituezi cuvintele - cam la atit s-a rezumat doctrina lui Ierunca - nu face obiectul nici unei discipline scolare. Si nici scena publica nu pare sa se alcatuiasca in jurul acestor firave valori. Intr-o lume care se multumeste „sa se descurce“, maestrii de etica sociala sint de prost-gust. Virgil Ierunca a fost un astfel de maestru de prost-gust. Nu stiu daca va fi vreodata descoperit. Ar insemna ca Romania sa renasca asezata tocmai pe valorile lui. Ma indoiesc ca asta se va intimpla vreodata.
Gabriel LIICEANU
Virgil Ierunca avea o certa vocatie de filosof, vocatie de care marturiseste nu doar fomidabila biblioteca pe care a lasat-o in urma, ci si curiozitatea cu care, si-n anii sai tirzii, se tinea la curent cu toate noutatile filosofice. Ar fi putut deveni un excelent cercetator la CNRS, cariera pe care constient a refuzat-o, in favoarea pasiunii pentru Romania. A ales sa imbratiseze o alta cariera, fara recompense profesionale si fara recunoastere publica in tara de exil, Franta, cariera celui care construieste o institutie fara ziduri, fara statute, fara legislatie si nu cu ajutorul autoritatilor, ci impotriva acestora. Virgil Ierunca a fost un sfint laic, un tragic al eticii, intr-o epoca in care nici tragedia clasica, nici etica nu mai sint pretuite. Este un miracol ca l-am avut.
Horia-Roman PATAPIEVICI
Opera lui Virgil Ierunca simbolizeaza tot ce este mai bun si mai nobil in cultura romaneasca: primatul valorilor, pluralismul, refuzul xenofobiei, toleranta, devotamentul pentru adevar si frumos. Spiritul lui Virgil Ierunca, omul care din exil, prin Radio Europa Libera, prin revistele pe care le-a initiat, prin nenumarate alte contributii, prin intreaga sa opera, ramane viu si ne inspira in demersul condamnarii dictaturii comuniste si a consecintelor ei.
Vladimir TISMANEANU
Acum se poate citi sau declama din Virgil Ierunca fara teama, cu glasul nesugrumat, intalnindu-ne privirile, jenati poate ca nu am avut curajul sa-l urmam, atunci la timpul marilor incercari. In umbra lui, mangaindu-i pasii, puteam intui ceva mai mult din nobletea, puritatea, maniera aristocratica, consecventa, eruditia, verticalitatea si dragostea de semeni. Cel putin, l-am avut la noi in casa, pe calea undelor, atunci cand aveam cea mai mare nevoie. Emisiunile lui vor ramane, repere eterne, amintiri duioase ale tristetilor ce ne-au lasat obsedante cicatrice.
Alexandru TOMESCU
Sursa: www.alternativaonline.ca
