Uitându-mă pe calendarul lunii noiembrie mi-am adus aminte că mâine ar fi fost ziua ta de naştere şi am avut un regret profund că nu mai am cui sa-i spun" La mulţi ani!" şi atunci cu o lacrimă pe obraz ţi-am spus" Odihneşte-te în pace bun prieten".Când am deschis calculatorul şi te-am văzut pe pagina de comemorare lacrimile mi-au ajuns în vârful bărbiei.De ce ai plecat aşa de repede dintre noi?Mai aveai aşa multe lucruri de făcut şi de spus. Nu pot să uit cum umblam prin merceriile din Piteşti să căutăm aţe de cusut goblen pentru soţia ta,eu pe atunci nu coseam, dar acum când cos gândul meu fuge mereu la acele vremuri . Regret nespus de mult plecarea ta dintre noi.Dumnezeu să te aibă in grijă! Nuţi Topor

Au trecut 6 luni ...... Nu se poate înţelege cât de grea e despărţirea, decât atunci când o fiinţă dragă pleacă de lângă tine. O cauţi şi nu o găseşti, o strigi şi nu te aude, o aştepţi şi nu mai vine. Ne rămâne doar amintirea şi un dor nestins în inimă. DUMNEZEU SA TE AIBA IN PAZA SI SA-TI DEA ODIHNA VESNICA!!!

Imi amintesc de copilarie, atunci cand, copil fiind, tata venea acasa cu multe probe de cires pe care ne punea sa le mancam si sa recuperam samburii. Nu intelegeam atunci de ce trebuie sa ne chinuie astfel, trebuind sa strangem separat acei samburi, insa de nevoie am invatat sa apreciem fructele acestea, ciresele. Marturisesc ca, mult timp am criticat inflacararea cu care vorbea de ciresi si cirese, lasand intr-un fel pe planul al doilea viata sa personala, familia sa, pe noi... Avea insa darul de a face cunoscuta mandria sa in ce ne privea, astfel incat de multe ori ma simteam stingher cand nu mai contenea sa ma laude la persoane pe care alaturi de el, le intalneam poate, pentru prima data in viata. A pus atata pasiune in tot ceea ce a facut incat acum simt nevoia sa ii zic, daca nu cumva e prea tarziu: "TATA, SUNT FOARTE MANDRU SI EU, DE TOT CE AI FACUT!"

Ieri am mancat si eu primele cirese... Cumparate din piata... Pe cele de la Statiune nu am curajul sa ma duc sa le gust pentru ca ma retine ceva. Loculacela e prea incarcat de amintiri. A fost practic creat de la zero de el... Nu am nici curajul sa ii duc mamei cirese... si nu stiu daca ciresele vor mai avea acelasi gust cand parintele lor nu mai e. Avem insa obligatia sa o facem pentru ca prin asta il vom avea alaturi... fie si spiritual. Va anunt pe toti cei interesati de faptul ca maine, sambata 4 iunie se implinesc 40 zile de cand a plecat dintre noi si va invit pe cei care vreti si puteti sa il pomenim la Restaurantul "La Taifas" din Bucium (langa Trei Sarmale), la ora 12, pentru a fi alaturi de el in ziua ridicarii la ceruri...

Astazi am mincat primele cirese... parca nu mai au acelasi gust... poate pentru ca nu mai au atingerea ta.

in amintirerea clipelor de neutat cu varul Ludovic Petre...sincere condoleante si cu mare durere in inima...Vicu din Brisbane Australia

A trecut o luna de cand dragul domn Petre ne-a parasit ... Ne e dor de voiosia si optimismul lui...e prea multa tristete in jur..... Larimi si flori pentru sufletul lui bun.......

Sa ne aducem aminte, articol Ziarul Adevarul, Iulie 2009 "Livada plină de „rude“ Fireşte, în calitate de părinte al cireşilor, are privilegiul să le aleagă un nume. Aşa că s-a înconjurat la locul de muncă de „rude”: soiul Tereza (mama), Marina (fiica), dar şi Cătălina, Oana, Anica şi Lucia, nume culese de pe alte ramuri le familiei. Primul soi l-a dedicat soţiei, Maria. „Denumirea are o dublă semnificaţie căci m-am gândit şi la Fecioara Maria, care a născut printr-un procedeu si milar”, spune mai în glumă, mai în serios, Petre Ludovic. El foloseşte ca metodă pentru a crea noi specii polenizarea artificială. Printre creaţiile sale de care este foarte mândru se află şi sortimentul George, care se coace la mijlocul lunii iulie, mult mai târziu decât restul cireşilor." NU TE VOM UITA NICIODATA

A fost odata un ciresar De necrezut ! A avut marea şansă să-i întâlnească pe drumul vieţii pe părintele şcolii moderne a ameliorării pomicole româneşti Doctorul docent Vasile Cociu şi pe Doctorul în agronomie Ioachim Bodi, care l-au instruit, l-au modelat şi i-au încredinţat onoranta responsabilitate de a selecţiona biotipuri locale de vişin şi nuc iar apoi de a obţine, selecta şi omologa noi genotipuri de cireş, adaptate specificităţii condiţiilor mediului de cultură din nord-estul ţării, pornind astfel pe drumul lung, greu dar şi incitant al creatorilor de soiuri. Şi, nu şi-a dezamăgit mentorii……… Lucrând mult personal, cu tenacitate, antrenând cu tact şi pricepere mai tinerii colaboratori, coordonând şi controlând permanent, acumulând continuu, cu asiduitate şi consecvenţă cunoaştere, a obţinut rezultate remarcabile şi a căpătat o respectată apreciere profesională, ca cel mai prolific ameliorator de cireş. Aşteptam cu nerăbdare şi interes întâlnirile cu el, pentru felul lui prietenos, deschis, comunicativ de a fi, întrebându-mă ce va găsi nou să-mi spună (cu talent de povestitor într-un delicat grai moldovenesc) şi dacă va reuşi iarăşi (a câta oară?) să mă surprindă cu realizările sale, clare dovezi ale unei vii plăceri ce o avea în suflet pentru munca ce o desfăşura. În ultima vreme, se întâmpla din ce în ce mai des să mă anunţe rezervat, cu modestia ce l-a însoţit o viaţă, că pregatea documentele de omologare şi brevetare a unui nou soi. Spunea asta de parcă era un lucru banal, la îndemâna oricui şi nu ceva cu totul deosebit, rod al unei profunde cunoşteri a genotipurilor parentale, al inspiratei alegeri a partenerilor de combinaţie hibridă, al perseverenţei şi, de ce nu, al talentului, inspiraţiei şi norocului. Mărturisesc că sunt profound îndurerat de plecarea sa iar faptul că l-am cunoscut îl consider ca pe un excepţional privilegiu. Pierderea acestui distins caracter face ca Iaşul să nu mai fie acelaşi. Ne-a părăsit în Săptămâna Luminată! Odihnească-se în pace! Se spune că oricine moare în această săptămână se duce direct în Rai, fără judecată. Aşa să fie! Dr. ing. Sergiu Budan Şef laborator Genetică şi Ameliorare Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură, Piteşti

Cand ma gandesc ca ai disparut din lumea noastra nu pot decat sa oftez adanc.De cate ori auzeam Iasi stiam ca acolo am un prieten de nadejdie care m-ar fi ajutat oricand si cu orice i-as fi cerut.Nu pot sa cred ca acest om bun,vesel si prietenos nu mai este printre noi.Nu mai am cui sa-i cer ramuri altoi, cui sa-i spun ce bun este soiul lui Maria ,nu mai are cine sa ma invite la concursul de cirese sau alte manifestari stiintifice,nu mai am cui sa-i cer cate 2o nuci din fiecare soi pentru a le arata studentilor si multe altele.Pentru tine drag coleg o lacrima pioasa si o amintire frumoasa.Nutzi Topor.