O sotie devotată şi mai ales atentă, o mamă blandă si îngaduitoare şi o bunică, ca în poveşti... aşa fost iubita noastră soră întru Hristos, Elena Carabaş. Dumnezeu să o primească în împarăţia Sa!
Dragii mei...
A fi mamă este o sarcină foarte complicată, dar noi copiii, în ciuda faptului că suntem adulţi, o facem şi mai complicată. Gândește-te la asta:
Mama ne învaţă să simţim că valorăm ceva şi că suntem inteligenţi şi o face atât de bine, că după aceea ne credem mult mai inteligenţi decât ea.
Tot ceea ce are mama noastră este parţial al nostru, tot ceea ce avem noi… copiii ei, este total al nostru.
Mama este mereu responsabilă de lucrurile care nu funcţionează în viaţa noastră. Ea, de la sine înţeles, trebuie să ne ierte până şi jignirile cele mai grave. Noi ca copii, ţinem supărare şi o judecăm ani întregi, chiar dacă e vorba de nimicuri.
Noi copiii, avem dreptul să ne dăm cu părerea despre ceea ce face, a făcut sau trebuia să facă, dar îi cerem cu tărie să respecte libertatea noastră şi spaţiul nostru privat.
Suntem obişnuiţi să avem la îndemână o listă, cu ceea ce, după judecata noastră, a făcut greşit sau nu a făcut pentru noi, dar de puţine ori ne aducem aminte concret tot ceea ce ne-a dat şi cu ce ne-a ajutat şi de câte am beneficiat.
În mod frecvent îi reproşăm că nu şi-a arătat afecţiunea faţă de noi, în felul în care ne aşteptam şi folosim asta ca pretext ca să nu-i arătăm ce simţim, în aşa fel încât ea să simtă (ea este cea care trebuie să se simtă vinovată).
Defectele le moştenim de la ea şi calităţile le avem independent de ea. Ea şi-a luat pâinea de la gură pentru a ne da cea mai bună educaţie posibilă şi acum ne simțim mult mai rafinați decât ea.
Vrem ca mama noastră sa fie o bunică bună, care are grijă mereu de nepoţii ei, dar să nu se amestece în educaţia copiilor noştri.
Ne place ca mama noastră să ne fie recunoscătoare faţă de noi, că am decis fără a o consulta, ceea ce noi considerăm cel mai bine pentru viaţa ei. (Acesta este, probabil, cel mai comod pentru noi.)
Aşa-zis recunoscători faţă de mama, de „Ziua mamei”, din dorinţa noastră îi cumpărăm ceva ieftin... un cadou banal şi o invităm să mănânce mâncarea noastră favorită şi… peste numai câţiva ani, ne vom plânge cât de nerecunoscători şi de nesimţitori sunt copiii noștri cu noi.
O inima buna a incetat sa mai bata. Un suflet bland s-a inaltat la cer.
In speranta mostenirii vietii vesnice, transmitem familiei indurerate, ganduri de mangaiere si imbarbatare.
Condoleante,
Anca si Ana Badila 
