Celui ce-a fost CORNEL POPESCU, mare OM ÅŸi ACTOR, din copilărie ÅŸi până azi, dar ÅŸi mai departe, respectul meu!

Valer Dellakeza

Colectivul Teatrului NaÅ£ional din Târgu-MureÅŸ anunţă cu profundă durere încetarea din viaţă a marelui actor

CORNEL POPESCU

    Născut la 6 septembrie 1944, el a slujit cu devotament scena târgumureÅŸeană timp de 38 de ani, dăruind iubitorilor de teatru creaÅ£ii memorabile. Amintirea lui va rămâne veÅŸnic în inimile noastre ÅŸi în analele teatrului românesc.

   Transmitem sincere condoleanÅ£e familiei îndoliate.

   Admiratorii lui Cornel Popescu îÅŸi vor putea lua rămas bun de la neuitatul artist sâmbătă, 12 martie, în foaierul Teatrului NaÅ£ional.

            Dumnezeu să-l odihnească.

  NEMURIREA LUI HAMLET

  „Se frânge-un suflet nobil. Noapte bună,

Iubite prinÅ£, ÅŸi cetele de îngeri

Te poarte-n cânt spre veÅŸnică odihnă!”

     AÅŸa îÅŸi ia rămas bun HoraÅ£io de la bunul său prieten Hamlet, cu aceste cuvinte ne despărÅ£im ÅŸi noi de neuitatul nostru coleg ÅŸi prieten CORNEL POPESCU, cel care a fost, printre altele, un strălucit Hamlet.

    Åži-a închinat întreaga viaţă Teatrului. Teatrului cu T mare, Teatrului care înseamnă artă, pasiune, dăruire, sacrificiu, uitare de sine, Teatrului în care se regăsesc îngemănate valoarea operei de artă, modestia adevăratului creator ÅŸi respectul permanent faţă de spectatori, Teatrului pe care-l faci, desigur, ÅŸi pentru bucuria ÅŸi împlinirea ta, dar, mai ales, pentru desfătarea ÅŸi satisfacÅ£ia celor mulÅ£i, care vin, cu inima deschisă, să te vadă, să te admire, să-ÅŸi încarce mintea ÅŸi sufletul cu vorbele, cu ideile, cu sentimentele ce pornesc de pe scenă pentru a inunda sala.

    PreÅ£uirea acestui Teatru cu T mare ÅŸi dragostea necondiÅ£ionată pentru el Cornel Popescu le-a învăţat de la maestrul său, marele regizor ÅŸi pedagog Ion Cojar, acest Teatru cu T mare l-a slujit el cu cinste ÅŸi neodihnă, germenii acestui Teatru cu T mare l-a sădit el în studenÅ£ii cărora le-a cizelat cu migală talentul ÅŸi pe care i-a învăţat ce este ÅŸi ce importanţă covârÅŸitoare are etica teatrală.

    Din 1972, când a absolvit Institutul de Artă Teatrală ÅŸi Cinematografică din BucureÅŸti, ÅŸi până în ultima clipă a existenÅ£ei sale pământeÅŸti, el a fost credincios Teatrului NaÅ£ional din Târgu-MureÅŸ, pe a cărui scenă a realizat interpretări antologice. A creat un remarcabil Hamlet, ca ÅŸi un irezistibil Cetăţean turmentat, roluri care ilustrează elocvent întinderea extraordinară a gamei sale interpretative. A fost unul din actorii preferaÅ£i ai lui Gheorghe Harag (sub îndrumarea căruia a realizat creaÅ£ii cu adevărat antologice: Antioh Elpidiforovici Oh în A murit Tarelkin! ÅŸi Trofimov în Livada de viÅŸini), Dan Micu (în regia căruia a debutat, pentru a se impune apoi, foarte curând, cu o primă mare creaÅ£ie : OpriÅ£escu Mititelu din Piticul din grădina de vară), Dan Alecsandrescu (cu care a avut o colaborare lungă ÅŸi extrem de fertilă, concretizată în câteva personaje de referinţă: Viniciu din Noaptea cabotinilor, Chitlaru din Opinia publică, Tufaru din Cartea lui Ioviţă, Nebunul din Moartea accidentală a unui rebel). De neuitat sunt însă ÅŸi alte creaÅ£ii ale sale de mare profunzime ÅŸi subtilitate, lucrate cu inteligenÅ£a ÅŸi migala care-l caracterizează : Smerdeakov (FraÅ£ii Karamazov), Contele de Warwick (Ciocârlia), Crăcănel, Soldatul Honterius (Evul mediu întâmplător), Profesorul de filosofie (Burghezul gentilom), Topaze, Locatarul (Există nervi), Richard II, roluri de o extremă varietate, în care talentul său multilateral a radiat cu aceeaÅŸi strălucire ÅŸi putere de penetrare. Ultima sa mare creaÅ£ie, Regele din Amorphe de Ottenburg, personaj tragic ÅŸi grotesc în acelaÅŸi timp, realizat de Cornel Popescu cu o uimitoare bogăţie ÅŸi varietate a mijloacelor de expresie, pe care le-a folosit însă cu o deosebită grijă, cu măsură ÅŸi un desăvârÅŸit bun gust, a fost o adevărată încununare a disponibilităţilor sale artistice. Autorul piesei, Jean-Claude Grumberg, unul dintre cei mai apreciaÅ£i dramaturgi francezi contemporani, spunea că spectacolul târgumureÅŸean (pus în scenă de Cristian Ioan) este mai bun decât cel de la Comedia Franceză (care se juca în aceeaÅŸi perioadă), iar creaÅ£ia lui Cornel Popescu este cea mai bună dintre toate cele ÅŸase interpretări de până acum ale acestui rol complex ÅŸi dificil.

     Dar Cornel Popescu nu a fost numai un actor de mare talent. De câteva ori ÅŸi-a exersat capacităţile creatoare ÅŸi în regie (ÅŸi a făcut-o succes !), dar al doilea domeniu care l-a pasionat cu adevărat ÅŸi în care a obÅ£inut rezultate remarcabile este pedagogia teatrală. Ajunge să amintim că printre tinerele speranÅ£e pe care le-a îndrumat ÅŸi le-a ÅŸlefuit cu răbdare, fineÅ£e, înÅ£elegere ÅŸi dragoste se numără Marius Bodochi, Daniel Vulcu, Sorin Dinculescu, Viorica Geantă-Chelbea, Radu Bânzaru, Ada Milea, Sorin Leoveanu – azi, cu toÅ£ii, certitudini ale teatrului românesc.

      Acum vocea lui s-a stins, precum cea a lui Hamlet. Alături de cetele de îngeri, ce-l vor purta în cânt spre veÅŸnică odihnă, se vor afla toate personajele cărora le-a dat viaţă cu atâta măiestre ÅŸi toÅ£i minunaÅ£ii colegi care l-au precedat pe drumul către nemurire, aplaudându-i încă o dată marile ÅŸi neuitatele creaÅ£ii.

Restul e tăcere.

Zeno Fodor

A fost Hamlet

Rânduri în cartea despărÅ£irii pământeÅŸti de actorul Cornel Popescu

       A fost Hamlet; numind teatrul rescriere a lumii, tipar al vremurilor.

      Avea darul comunicării limpezi, expresive, reverberante. Făcea parte dintre acei oameni de artă care îÅŸi respectă cu sfinÅ£enie talentul, rodindu-l mereu în crez artistic ÅŸi de viaţă, arzând în numele publicului ÅŸi al binelui spiritual. A fost puternic în viaÅ£a teatrală prin talentul pe care l-a avut din plin, făcând din fiecare rol o creaÅ£ie artistică, cu esenţă demiurgică, venind din credinÅ£a neÅŸovăielnică în mesajul scenic.

    A fost actorul care nu ÅŸi-a dezamăgit niciodată publicul. SimÅ£ea că prin spectacolul de teatru, oamenii se unesc în râs ÅŸi lacrimă, găsind dragoste ÅŸi înÅ£elegere, drumul spre ei înÅŸiÅŸi, gândul spre mai departe. În astfel de convingeri îÅŸi aÅŸeza Cornel Popescu rolurile, pentru ca acestea să fie arta prin care, cum spunea Ibsen, întrebările să nu rămână fără răspuns.

    O asemenea încredere în puterea artei a marcat biografia actorului, parcă luându-ÅŸi ca motto versurile lui Romulus Guga: Cine m-a ascultat, adevăr a găsit în cuvintele mele, / adevăr va găsi până am să mă mut între stele... Åži-a încredinÅ£at trăirile artistice, pentru o viaţă întreagă, NaÅ£ionalului târgumureÅŸean, acceptând, aici, toate eforturile înspre izbândă, liniÅŸtile ÅŸi neliniÅŸtile, ÅŸtiind, precum cei vechi ÅŸi buni, că per aspera ad astra.

    A fost strălucitor în A mutrit Tarelkin, Piticul din grădina de vară, Moartea accidentală a unui rebel, Cartea lui Ioviţă, FraÅ£ii Karamazov, Hamlet, Nopatea cabotinilor, Livada cu viÅŸini, Evul mediu întâmplător, Amorphe d’Ottenburg ÅŸ.a.m.d. În Regele din Amorphe d’Ottenburg, probă de foc în teatrul contemporan, i-a dat rolului ÅŸlefuiri de dimant, încât autorul piesei, Jean Claude Grumberg, vorbea despre actorul magistral Cornel Popescu.

    Ca actor, regizor, profesor la Academia de Arte din Târgu-MureÅŸ sau director al Teatrului NaÅ£ional, Cornel Popescu i-a dat artei teatrale ÅŸi vieÅ£ii nobleÅ£e. A descoperit corzile de argint ale teatrului, armoniile sale, dar ÅŸi părÅ£ile de neputinţă ÅŸi uneori de ingratitudine. A conceput teatrul ca mers înspre nemărginirea spiritului, ilustrând, cu francheÅ£e, cu un romantism numai al său, reflecÅ£ia: fără teatru aripile sunt înlocuite de copite. PaÅŸii actorului, stăruind pe pământ cât se zideÅŸte o memorie..., devin acum, nu într-un asfinÅ£it, ci într-o amiază, ÅŸi murmur al amintirilor. Undeva, personajele cărora le-a dat viaţă sunt toate împreună, mulÅ£umindu-i actorului că le-a pus să jure în numele bucuriei pe care doar frumosul artei o poate da.         Cornel Popescu, în aproape 40 de ani de teatru, a memorat bucuria înaltă a artei, cuvântul lumii ÅŸi al vieÅ£ii din mari creaÅ£ii dramatice, depunându-le ca mărturii ale nemuririi.

    De aceea, nu de moartea actorului vorbim, ci de veÅŸnicia drumurilor ÅŸi a poverilor sale.

    Retras în sala de repetiÅ£ii a codrilor mari de crini, Cornel Popescu memorează veÅŸnicia: Cine mă va căuta pe urmă în cuvintele mele,/ mă va auzi rătăcind printre stele...

 Valentin Marica