Pierderea unui parinte iti goleste sufletul de multe sentimente..Ai impresia ca ai cazut tu de undeva si ca nu mai are cine sa te sustina,ca esti singur intr-un desert si nu mai are cine sa te ajute,ca esti singur in bataia vintului ,ca nu mai ai nici o sustinere,ca nu mai esti tu..Nici nu-ti dai seama pina atunci cita stabilitate reprezinta in viata ta un parinte,cita liniste si sprijin,cita caldura si sinceritate,cita dragoste si intelepciune...Ai impresia ca lumea sa prabuseste si tu nu mai ai nici un rost pe acest pamint,te simti vinovat ca nu l-ai putut ajuta desi ai incercat din rasputeri...,te uiti in jur si totul plinge,sufletul tau este gol ,iar durerea sfisietoare; zilele trec greu,noptile nu poti sa mai inchizi ochii si lumina apare tot mi greu,ai impresia ca te striga,ca te roaga sa-l ajuti,dar nu poti...si te simti un om de nimic...simti ca lumea se sfirseste,ca vrei sa mori si tu...,dar atunci cind crezi ca nu mai poti cineva te ridica si-ti spune ca tatal tau si-ar dori sa puternic,sa-i poti aprinde o luminare,sa ai puterea sa plingi la mormintul sau..Atunci realizezi ca ai multe de facut pt el,pt sufletul sau si pt a-i pastra memoria vie ....
Dumnezeu ne da puter sa ne tirim ,sa plingem de durere ,sa strigam, dar NU UITAM NICIODATA,nu vom mai gasi atita bunatate nicaieri ,atita blindete si mila ,ca de la tatal nostru...
