Religia:Ortodox

Comuna:Buciumeni

Persoana de contact :stavrofora Macrina Huma

Adresa Web (URL) :www.rls.roknet.ro/%7Eedj/Manastirea%20Buciumeni.htm

Preot:protos. Mihail Nare

Hram:Sf. Treime (a doua zi de Rusalii)

Primele calugarite s-au asezat in codrii Buciumenilor, conform traditiei, la inceputul secolului al XV-lea. Desi nu s-au pastrat marturii scrise in acest sens, marea majoritate a vechilor documente manastiresti fiind pierdute sau instrainate, se pare ca pe la 1420-1430, in vremea domnitorului Alexandru cel Bun, s-au ridicat aici, cu sprijinul locuitorilor din satele invecinate, o bisericuta din lemn cu hramul Sfantului Ierarh Nicolae si cateva chilii. Pana la inceputul secolului al XVIII-lea nu se cunosc amanunte despre traiul celor ce vietuiau, in sihastrie, in padurea de la Buciumeni, dar, cu siguranta, traditia calugareasca nu s-a pierdut, desi biserica a ars si a fost distrusa in repetate randuri. Abia pe la 1700 vechiul locas de inchinare este refacut sau reconstruit de catre serdarul Manolache Radovici, proprietarul unei mosii in satul Buciumeni si sfintit, mai apoi, la 1718, de catre episcopul Sava al Romanului, care a si asezat in fruntea obstii de calugarite pe monahia Mafta.
Biserica nu a avut, insa, o viata prea lunga, caci la 1750, sub acuzatia unui complot pus la cale aici impotriva domnilor fanarioti, este demontata si transportata de catre schimonahul Isaia Orbul la nou infiintatul schit de la Buciumi. Dupa 130 de ani, pe la 1880, frumoasa bisericuta din lemn de stejar, impodobita cu coloane din lemn de mesteacan, va lua din nou calea pribegiei, fiind asezata in cimitirul manastirii Bogdana, unde a ars partial intr-o noapte de decembrie a anului 1925 si unde, refacuta si consolidata in vremea staretului Glicherie Lovin, se gaseste si astazi.

Schitul devine dupa 1750 metoc al Episcopiei Romanului. La 1809 intreaga obste numara doar 4 monahii, in frunte cu stareta lor, Afia. Un document de epoca o numeste, ctitora, amintind si faptul ca hramul manastirii era tinut a doua zi dupa Rusalii, la sarbatoarea Sfintei Treimi. Un frumos baldachin, aflat in partea de miazazi a actualei biserici, pastreaza pana astazi, locul altarului de jertfa al vechii ctitorii a lui Manolache Radovici. Intre 1840 si 1844, se ridica biserica din caramida si clopotnita. Bucurandu-se de numeroase danii, schitul si-a sporit atat obstea, cat si averile, devenind o manastire de referinta in aceasta parte de tara.

Dupa Unirea Principatelor prin decretul domnitorului Al. I. Cuza din 1860, schitul s-a desfiintat, iar maicile au fost trimise la Varatec, Agapia sau Adam, cu exceptia celor foarte batrane, lasate in chiliile lor. Toate bunurile s-au scos la licitatie. Complet lipsite de mijloace materiale de existenta, au ramas la Buciumeni 12 monahii, in frunte cu schimonahia Maria. S-a reusit, totusi, pastrarea randuielilor sfintelor slujbe, cu ajutorul preotilor de mir din parohiile invecinate.
Dupa 1879, sub pastorirea marelui carturar si patriot Melchisedec Stefanescu, fost episcop al Dunarii de Jos, schitul isi recapata, drepturile de organizare si administrare proprie. Prin grija noului arhipastor, biserica este refacuta, la 1884, incinsa la interior si exterior cu brate de fier si zugravita de catre Stoica Ionita Gheorghe (Pacatosul). Tot acum i-a fost adaugat, probabil, si pridvorul.
Obstea se mareste din nou, ajungand in timpul primului razboi mondial sa poata primi refugiati din Muntenia ocupata de nemti si reusind, la 1932, sa repare biserica in timpul staretiei monahiei Evghenia Chebac. Cutremurul din noiembrie 1940 a provocat noi stricaciuni manastirii, impunandu-se refacerea clopotnitei. Tot in aceasta perioada, cu sprjinul unor donatori instariti din regiune, s-a pornit la construirea unui atelier de ceramica si covoare, care si-a inceput activitatea in 1954.