Religia: Romano-catolic
Adresa: Strada Râmnicu Sãrat nr. 3-5 sector 3
Preot: Veniamin Aenãsoaiei
Hram: Sf. Fecioara Nascatoare de Dumnezeu

Aceastã comunitate dateazã de aproximativ 200 de ani, iar biserica a fost construitã în anul 1813, prin contributia crestinilor catolici bulgari care au venit aici din sudul Dunãrii prin anul 1812 din cauza dificultãtilor întâmpinate în practicarea cultului romano catolic. Ei erau condusi de preoti cãlugari pasionisti. Totodatã, biserica si casa parohialã s au construit împreunã cu alte constructii anexe care au servit ca resedintã episcopalã. Ulterior, aceste constructii au servit ca seminar, scoalã, mãnãstire si azil de bãtrâni, toate având un rol foarte important în istoria Bisericii Romano Catolice.
Asadar, înainte de instituirea canonicã a Arhidiecezei catolice latine Bucuresti, la 27 aprilie 1883, întinderea teritorialã de astãzi a fost administratã de Episcopii de Nicopolis ad Istrum din Bulgaria, care purtau în acelasi timp si titlul de Administratori apostolici de Valahia.
Dintre acesti Episcopi de Nicopole, Paul Dovanlia a început din când în când sã locuiascã la Bucuresti. În timpul epidemiei de ciumã (1792-1793) , a stat la Mãnãstirea Fratilor Franciscani din Bucuresti, astãzi Biserica "Bãrãtia", mãnãstire aflatã sub conducerea preotului si staretului Ambrosius Babich, unde a murit la 6 iulie 1804. Succesorul lui Dovanlia a fost pr. Francisc Ferreri, mai târziu consacrat Episcop, care a locuit la mãnãstire.
În anul 1812, bulgarii catolici, numiti paulicani, au întemeiat, sub protectia ruseascã aflatã la portile Bucurestilor, satul Cioplea. Episcopul Ferreri a început sã locuiascã printre catolicii din Cioplea, având si drepturi laice asupra satului. Dar la 16 noiembrie 1813, Episcopul a murit de ciumã. Cu putin timp înainte de moarte, a numit vicar general pentru administrarea Munteniei pe preotul Fortunatus Ercolani, care a fost numit Episcop în anul 1815, la Viena. Ercolani fãcea parte ca si Ferreri din Congregatia Pasionistilor.
Fondarea satului Cioplea s-a datorat Episcopului Ercolani, care fusese timp de 18 ani misionar în Bulgaria si cãruia îi plãcea foarte mult sã stea printe bulgarii sãi catolici. Cu toate acestea, Episcopul Ercolani nu renuntã la Biserica "Bãrãtia" din Bucuresti si îsi rezervã acolo o locuintã. Cioplea nu era pe atunci potrivitã pentru o resedintã episcopalã din cauza drumurilor foarte proaste. În 1821, un uragan a pustiit atât biserica cât si casa parohialã. În urma unor tratative, domnitorul Tãrii Românesti Alexandru Sutu, care s-a aflat si el printre donatori, a permis sã se reclãdeascã cele distruse. Astfel, în anul 1823, biserica si resedinta au fost reclãdite, dar episcopul Ercolani fusese transferat (1822) în Scaunul episcopal din Civita Castellana (provincie romanã) , unde a si murit la 29 decembrie 1847.
În locul sãu, a fost numit cãlugarul pasionist Iosef Molajoni care a sosit la Bucuresti la 2 decembrie 1825 si a fost primit în mod solemn. A predat din partea Papei Leon al XII lea o scrisoare adresatã printului Grigore Ghica.
În vara anului 1832, au plecat 55 de familii din satul Cioplea, iar Episcopul s-a simtit acolo fãrã un numãr suficient de catolici, astfel încât s-a vãzut silit sã se gândeascã la o altã resedintã în Bucuresti. În acest scop cumpãrã o proprietate în oras, obligându se sã plãteascã 2000 de scuzi pentru ea. Molajoni avusese speranta cã Congregatia De Propaganda Fidae din Roma va achita aceastã datorie. I se comunicã însã cã acest lucru este imposibil de realizat din cauza timpurilor grele si cã ar trebui sã si procure suma într alt mod, bunãoarã, prin vinderea vechii resedinte. Astfel se vorbeste despre posibilitatea transferãrii resedintei episcopale catolice de la Cioplea la Bucuresti, ceea ce ne permite sã credem cã se înlãturaserã greutãtile fãcute de boieri si de înaltul cler ortodox.
Episcopul Ercolani venise cu noi misionari (Ligoriani) în tarã si voise sã strângã, din punct de vedere bisericesc, si pe ardelenii uniti din Capitalã si împrejurimi, ceea ce a produs atunci o agitatie în rândul populatiei ortodoxe. Aceastã tulburare s-a mentinut si în primii ani ai pãstoritului Episcopului Molajoni si s-a discutat problema dacã, în general, se poate permite unui Episcop catolic a cãrui adevãratã diecezã este în Bulgaria, sã domicilieze în permanentã în Muntenia. Asadar, cumpãrarea unui teren si a unei case din anul 1832, comunicatã Congregatiei Propagandei din Roma, s-a anulat, cãci în decursul anilor urmãtori nu se mai vorbeste de o resedintã episcopalã nou întemeiatã în Capitalã.
Afarã de faptul cã resedinta din satul Cioplea era prea departe de centrul Bucurestiului, aceasta a fost destul de bunã. Primele clãdiri ridicate de misionarii pasionisti nu mai existã, dar, din complexul de astãzi al clãdirilor bisericesti si de resedintã din Cioplea ne mai putem face o idee destul de bunã despre acele clãdiri vechi.
Si misionarul apostolic, Karl Pooten a fost trimis în Muntenia la Episcopul Molajoni, din ordinul Congregatiei Propagandei din Roma. Acesta confirmã cã resedinta episcopalã din Cioplea i a fãcut o impresie destul de bunã. El a sosit în Bucuresti Cioplea la 12 august 1833 si a fost plãcut impresionat de ceea ce a gãsit aici. Noul misionar câstigã îndatã încrederea Episcopului. Acesta l-a numit pe Pooten paroh de Cioplea (1834-1840) , vicar general pentru Muntenia si mai târziu pentru misiunile din Bulgaria.
O altã nenorocire s-a abãtut asupra comunitãtii. Aceste prime clãdiri, împreunã cu biserica, resedinta, bucãtãria si grajdurile, au cãzut pradã flãcãrilor la 1 noiembrie 1853. însã prin bunãvointa si efortul pãrintelui pasionist Augustin Bernardoni, ajutat de credinciosi, si prin contributia bãneascã a familiei de comercianti Cardini, totul a fost reclãdit între anii 1854-1859-1898, cu ajutorul arhitectului Sperl, dupã cum spune si el singur într o "prememoria", "dupã planul cel vechi", care n-a suferit prea multe modificãri, dupã cum se vede si astãzi.
Biserica, alãturi de presbiteriu, nava principalã si sacristie, are în plus o capelã cu intrare directã din navã.
În interiorul bisericii, pe peretele din dreapta, la intrare, se gãseste o inscriptie pe o placã de plumb, care indicã moartea Episcopului Ferreri, Episcop de Nicopolis si Administator apostolic al Valahiei, mort de ciumã la Cioplea, la 4 noiembrie 1813, ca "victimã a caritãtii" sub domnia lui Caragea Vodã.
Alãturi de poarta principalã, la exterior, se gãseste statuia din bronz a Sfântului Francisc de Assisi, operã a sculptorului Iosif Fechete, laureat în anul 1931.