Pe 24.12.2022 s-au scurs 10 ani de cînd Mina a părăsit această Lume. Ani de dor și de regrete pentru noi, cei rămași, cu gînduri și cuvinte de recunoștință și iubire pentru Ea, ființa minunată care și-a dedicat întreaga viață celor dragi.
Mina a fost întruchiparea modestiei, inteligenței, a eleganței discrete, a blîndeții și răbdării nemărginite, a puterii de îndurare, a iubirii profunde și necondiționate pentru familia ei, un model de onestitate și sinceritate.
A fost o frumoasă și delicată fiică a Iașiului, al cărei destin a fost strivit de bocancul încins al războiului mondial - WW2 cum se spune azi. S-a născut pe 8 noiembrie 1934, fiind al cincilea copil din cei opt ai familiei Catargiu Gheorghe și Victoria. La 7 ani s-a luptat cu poliomielita și a învins. O catastrofă naturală, bombele războiului, marea foamete din 1946 i-au risipit prin țară familia bogată în copii, care s-a reunit apoi în Târnăveni, un mic oraș din inima Transilvaniei.
Mina a fost o elevă strălucită, dar nevoile familiei au silit-o să urmeze liceul la seral, în timp ce lucra pentru a-și ajuta frații mai mici. Avea o inteligență sclipitoare, dar nu și bani de întreținere la internatul unui colegiu din Blaj pînă la prima bursă... Colegi pe care îi meditase au urmat studii superioare devenind medici, profesori, ingineri. Ea... s-a întors în micul oraș Târnăveni. A făcut secretariat, apoi contabilitate la un liceu de prestigiu.
S-a căsătorit la 21 de ani cu Grigore Solovăstru. Primul copil, fiul Florin-Georgel, i-a murit la două luni. Al doilea, fiica Rodica-Elena, părea că-i va întruchipa visele. Au existat cîțiva ani buni, cu bucuriile unei vieți simple, cînd Mina rîdea și cînta prin casă, păstrînd mereu o aură de mister. Îi plăcea să citească, iubea teatrul, opera și muzica veche. Părea un mare Înger alb și blajin. Pe măsură ce Timpul își torcea fuiorul, Ea a îndurat pierderea, pe rînd, a părinților și, prea devreme, a șase dintre frați. A primit o nouă speranță prin cei doi nepoți, Oana-Daniela și Andrei, pe care i-a iubit, i-a crescut și i-a ocrotit cu un devotament nemărginit.
Durerea înăbușită a atîtor pierderi și alte necazuri au îmbolnăvit-o prematur. Și-a dus, ani de zile, suferința cu mare discreție, deși unele semne trădau o fragilitate crescîndă.
S-a prăbușit pe stradă în 14 decembrie 2012, în cea mai friguroasă zi a acelui an. A mai rămas cu noi timp de 10 zile, poate pentru a ne obișnui cu iminenta plecare. În ultima sa noapte pe pămînt, cu un efort inimaginabil, mi-a trimis un fir clar de căldură în palma cu care îi susțineam mîna inertă.
În ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 2012, sufletul ei a trecut în lumină.
Am îndurat acele zile de neîndurat cu credința că prea iubita mea mamă a intrat în veșnicie prin Porțile deschise ale Cerului.
Dumnezeu s-o odihnească în pace!
-5982088.jpg)
Mami, te voi iubi mereu ! 