Cunoscut de istoria literară drept Eugene Ionesco și considerat de critica literară internațională drept un autor francez, Eugen Ionescu este în realitate un autor de origine română. Singurul aspect care îl apropie de meleagurile franceze este faptul că și-a petrecut o mare parte din viață în Franța, o parte importantă a operelor sale fiind publicată în limba franceză.
Născut pe data de 26 noiembrie 1909, Eugen Ionescu a reușit să se impună rapid în istoria literară ca dramaturg, operele sale accentuând într-un mod unic solitudinea și insignifiața existenței umane, existență catalogată de autorul însuși drept „efemeră”.
Scriitorul s-a născut în Slatina, cu un tată român, și o mamă cu o moștenire genetică și culturală franceză și greco-romană, de religie protestantă.
Eugen Ionescu și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în Franța, unde a avut ocazia de a-și expune cu hotărâre punctele de vedere și convingerile ideologice.
Descriindu-l pe acest autor, Deborah B. Gaensbauer declara că, întors dintr-o lume mai bună, în care autorul credea, odată ajuns pe Pământ, pășind pe această lume, el a observat aproape instantaneu decăderea umană, corupția și nimicnicia existenței umane în general.
Coroborate cu conștientizarea faptului că, mai devreme sau mai târziu, toți murim, aceste elemente, specifice lumii în care trăim, l-au făcut pe autor să se exprime în paginile operelor sale cu atât de multă înverșunate, condamnând sau ironizând aspectele negative ale societății contemporane lui.
Cea mai mare parte a operei sale de maturitate reflectă tocmai concepțiile adânc înrădăcinate ale acestui autor, accentuând dezgustul acestuia pentru lumea tangibilă, manifestând în același timp neîncrederea autorului în eficiența comunicării interumane.
Eugen Ionescu a crezut pe parcursul întregii sale vieți în existența unei lumi superior mai bune, la care însă, oameni fiind, nu avem acces.
Ecouri ale experienței sale pot fi observate în notele de subsol și în conținutul tematic pe care acest autor l-a utilizat în operele sale, prin descrierea unor personaje care râvnesc să ajungă într-un oraș al luminii, sau care percep existența unei lumi de dincolo.
Alte teme asupra cărora insistă autorul în scrierile sale sunt: banalitatea lumii în care trăim și care adesea ne conduce către stări depresive, revelațiile asupra frumuseții, prezentate într-o ramă pesimistă, precum și inevitabilul morții.
În 1925, Eugen Ionescu se întoarce împreună cu părinții săi în țară, după divorțul acestora. Aici urmează cursurile Colegiului Național Sfântul Sava, după finalizarea cărora optează pentru aprofundarea literaturii franceze, în cadrul Universității din București, ale cărei cursuri le urmează în perioada 1928 și 1933, calificându-se ca profesor de limba franceză.
Pe parcursul acestei perioade, Eugen Ionescu îi întâlnește pe alți doi importanți autori ai literaturii naționale, Emil Cioran și Mircea Eliade, care îi vor deveni prieteni foarte buni în perioada următoare.
În anul 1936, Eugen Ionescu se căsătorește cu Rodica Burileanu, împreună cu care va avea o fetiță, căreia autorul îi va scrie povești neconvenționale pentru copii.
Doi ani mai târziu, Eugen Ionescu decide să plece, împreună cu familia sa, în Franța, pentru a-și susține teza de doctorat.
Din cauza Celui de-al Doilea Război Mondial, autorul și familia sa decid să rămână pentru încă o vreme pe meleagurile franceze, trăind la Marseille până în anul 1944, când decid să se mute la Paris.
În anul 1970, autorul devine membru al Academiei Franceze, fiind și deținătorul unui număr impresionant de premii.
Renumit scriitor, apreciat, dar și aspru criticat de istoria literară, Eugen Ionescu a reușit, prin intermediul operelor sale să declanșeze numeroase controverse, devenind un simbol literar recunoscut pe plan internațional.
Autorul s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani, fiind înmormântat în celebrul cimitir din Montparnasse (Paris).
Opera
Dramaturgie
- Cantareata cheala (1950)
- Lecția (1951)
- Scaunele (1952)
- Victimele datoriei (1953)
- Amadeu (1954)
- Jacques sau supunerea (1955)
- Ucigaș fără simbrie (1957)
- Rinocerii (1959)
- Regele moare (1962)
- Pietonul văzduhului (1963)
- Setea și foamea (1966)
- Delir în doi (1967)
- Jocul de-a măcelul (1970)
- Macbett (1972)
- Ce formidabilă harababură (1973)
- Omul cu valize (1975)
- Călătorie în lumea morților (1980)
Eseuri. Proză literară
- La Photo du Colonel (1962)
- Note despre teatrul de avangardă (1962)
- Note și contranote (1966)
- Jurnal în fărâme (1967)
- Prezent trecut, trecut prezent (1968)
- Descoperiri (1969)
- Solitarul (1973)
- Situații și perspective (1980)
- Căutarea intermitentă (1988)
Ediții în limba română
- Elegii pentru ființe mici, versuri, București, Editura Cercul Analelor Române, 1931 (reeditări: București, Editura Jurnalul Literar, 1990)
- Nu, București, Editura Vremea, 1934 (reeditări: București, Editura Humanitas, 1991; 2002)
- Antidoturi, traducere de Marina Dimov, București, Editura Humanitas, 1993
- Căutarea intermitentă, traducere de Barbu Cioculescu, București, Editura Humanitas, 1994
- Însinguratul, roman, traducere de Rodica Chiriacescu, București, Editura Albatros, 1990
- Între viață și vis. Convorbiri cu Claude Bonnefoy, traducere de Simona Cioculescu, București, Editura Humanitas, 1999
- Jurnal în fărâme, traducere de Irina Bădescu, București, Editura Humanitas, 1992
- Note și contranote, traducere și cuvânt introductiv de Ion Pop, București, Editura Humanitas, 1992
- Prezent trecut, trecut prezent, traducere de Simona Cioculescu, București, Editura Humanitas, 1993
- Sub semnul întrebării, traducere de Natalia Cernăuțeanu, București, Editura Humanitas, 1994
- Teatru, traducere, cuvânt înainte și note asupra ediției de Dan C. Mihăilescu, vol. I-V, București, Editura Univers, 1994-1998
- Teatru, traducere de Vlad Russo și Vlad Zografi, vol. I-X, București, Editura Humanitas, 2003-2008
- Eu. Ediție îngrijită de Mariana Vartic. Cu un prolog la Englezește fără profesor de Gelu Ionescu și un epilog de Ion Vartic, Cluj, Editura Echinox, 1990
- Război cu toată lumea. Publicistică românească, vol. I-II, ediție îngrijită și bibliografie de Mariana Vartic și Aurel Sasu, București, Editura Humanitas, 1992
Traduceri
- Eugen Ionescu a tradus în limba franceza și a prefațat volumul de nuvele al ardeleanului Pavel Dan, Urcan Bătrânul. Volumul tradus a apărut la Marsilia (Marseille), în anul 1945, cu titlul Le Père Urcan.
Surse: www.coltulcolectionarului.ro, www.wikipedia.org
