Dorel Popa - un episod frumos de viaţă...
O mână întinsă cu fermitate, o bătaie prietenească pe umăr, un zâmbet nelipsit. Şi întrebarea veselă, curioasă, pe un ton cald: - Domnule, ce mai e nou?
Un episod frumos de viaţă...
Dorel Popa a fost un om deosebit. Aşa l-am cunoscut şi aşa a rămas, neschimbat, până la capăt: un optimist incurabil, indulgent, un veşnic zâmbitor, o persoană plină de pozitivism şi de bunăvoinţă. Nu acuza, întreba. Punctual până la extremă.
Am avut privilegiul să stau aproape de el câţiva ani, într-o perioadă importantă şi pentru dezvoltarea Aradului, atunci când primarul Popa a încercat să transmită acestui oraş câte ceva din setul său de valori, din onestitatea sa, din voluntarismul care l-a animat până în ultima clipă a vieţii.
S-au spus foarte multe lucruri urâte despre această personalitate a Aradului, multe răutăţi, multe minciuni! S-a încercat desfiinţarea sa ca persoană, ca familist, ca pastor, punându-se în discuţie nu numai competenţa, ci şi integritatea sa. Denigrarea este în genele noastre şi Dorel Popa a simţit-o cu vârf şi îndesat. Nu s-a străduit să o combată, să se explice, să se consume cu replici. Nu ştiu ce era în momentele acelea în sufletul său, nu a permis să i se vadă eventuala suferinţă. Am avut atunci convingerea şi o am şi acum că Dorel Popa nu se deconta în relaţia sa cu noi, ci cu El – iar în faţa Celui căruia nu îi poţi ascunde nimic, domnul Popa nu avea emoţii şi nu tremura, stătea vertical şi degajat, jovial şi deschis, aşa cum era în viaţa de zi cu zi!
Aradul poartă amprenta sa în zonele industriale; promisiunea din prima campanie electorală, că va aduce în oraş 200 de milioane de dolari, se regăseşte şi astăzi în câteva zeci de mii de locuri de muncă stabile. A fondat Biserica Maranata, un spital pentru săraci, o casă de copii. Timp de patru ani a donat, lună de lună, jumătate din salariul său de primar noii Catedrale Ortodoxe a Aradului – un gest discret, despre care nu îi făcea plăcere să vorbească, pentru că nu căuta să se împăneze cu el. Ca primar, cu el a început adevărata dezvoltare post-revoluţionară a Aradului, pentru că a ştiut să continue ce s-a făcut bine în oraş şi a pus temelia unor proiecte viitoare; ca om, a fost un model de conduită şi de implicare, familist, loial şi corect.
Îmi amintesc noaptea alegerilor locale, din iunie 2004, când a rămas alături de el nu mai mult de o mână de oameni. Pierduse. Ultimele secţii de votare confirmau eşecul. Dorel Popa a continuat să zâmbească. Avea un zâmbet larg, cald, de om cumsecade, un zâmbet sincer care îţi dădea încredere şi te ajuta să treci peste greutăţi. Nu a făcut niciun reproş, nimănui, nici în seara aceea şi nici cu vreun alt prilej; nu şi-a exteriorizat mâhnirea, nu i-a încărcat pe ceilalţi cu supărarea sa. Stăteam în birou, lângă el, ascultându-i glumele, şi nu înţelegeam de unde are atâta vitalitate, atâta detaşare, ce resorturi nesecate îl alimentează cu energie pozitivă. El îi consola pe cei care ar fi trebuit să îl consoleze pe el: „Asta, de acum, nu este o pierdere adevărată” – spunea atunci şi, iată, cât de multă dreptate avea! Abia acum simţim pierderea adevărată....
Dorel Popa a trecut numai puţin în nefiinţă. Spiritul său este aici, în Arad, în toate lucrurile bune pe care le-a făcut. Sunt mândru că am cunoscut un om atât de bun şi că am stat alături de el în vremuri bune şi mai puţin bune, în care şi-a probat caracterul şi omenia.
Îmi este foarte greu să scriu despre acest om drag. Dumnezeu să fie la fel de bun cu tine, cum ai fost tu cu cei din jurul tău, Dorel Popa!
http://www.vestic.ro/articol_35449/dorel-popa---un-episod-frumos-de-viata----.html?fb_action_ids=462453550521021&fb_action_types=og.likes&fb_source=other_multiline&action_object_map=[255100644665819]&action_type_map=["og.likes"]&action_ref_map=[]
DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA. 