 | 
Nu se stie a cata era..., pana si Pamantul uitase de cate ori atipise aducand cu el Noaptea, cea mai frumoasa Regina din Palatul Timpului...cu trene negre pictate cu stralucire si stele, cu galaxii si comete, dar era una dintre noptile frumoase de iarna!
Printesa Luna isi scoase chipul luminos pe fereastra Cerului nimerind chiar in mijlocul Domnului Intuneric si zambind mirific incepu sa isi arunce razele peste tot...faurind o lume de basm si sclipiri. Stelele, fiicele Reginei Noapte parca erau conturate pe bolta mamei lor de mana cea mai maiastra a unui pictor ce le aruncase intr-o intamplare fermecatoare sa straluceasca si sa indrume pasii rataciti.
Cerul incepu sa planga peste tot fulgi mici si mari, veseli si jucausi care dupa ce dansau si cantau inlantuiti in aer, rotindu-se ca intr-un carusel ametitor, cresteau si se maturizau impodobind totul in jur intr-o zapada alba care imprastia sclipiri de ace de gheata sub razele Lunii.
Ici si colo se putea zari cate o pata de apa inghetata in care din cand in cand se oglindeau umbre aproape fantasmagorice atat de rapid treceau peste luciul ghetii...probabil umbre ale unor pasari ratacite departe de cuiburile lor calde.
Vantul suiera cu un oftat prelung si sasait...cateodata furios trosnind cu cate un tipat ascutit, cateodata bland mangaind parca fiecare fulg pe care apoi il aseza cu grija jos pe pamant, pe cate un acoperis sau pe cate o ramurica de copac.
Batranul si eternul Vant mereu aducea vesti, mereu aducea povesti cu el...era mereu peste tot si in acelasi loc de fiecare data!
Atunci..., Povestitorul vant isi plimba trena de adieri si trosnet prin Padurea de la marginea Satului. Aceasta era o Padure batrana si frumoasa in care vietuiau foarte multe familii de pasari, de animale, de flori, de ciupercute, viermisori si multeeee, multe altele care speram sa nu se supere ca nu le amintim aici...ahh, da, sa nu uitam totusi de familia Paraiasului din Luminis sau a cascadei de pe Culmea Inalta.
Da,...era tare frumos acolo in padure...era frumos si liniste. Fiecare suflet se retrasese in culcusul sau si doar din cand in cand se mai auzea cate un fosnet de pasi grabiti.
In timp ce Vantul isi plimba gandurile peste Padurea de la marginea Satului bolborosind si miscand ramurile copacilor, jos se auzi un glas fosnitor si senin salutandu-l:
- Bine ai venit nene Vantule! Ce bine-mi pare ca imi mangai iarasi ramuricile si imi gadili trunchiul cu trena matale!
Vantul zambi si-i ciufuli varfuletul inca fraged micului Bradulet, impodobindu-l cu un pic de zapada. Era ca un adolescent pe chipul caruia cineva aruncase farduri, iar Vantul zambi pe sub trena vesel.
-Asa dragul meu..., parca-ti sade mai bine cu zapada! Din cand in cand arunci sclipiri in varfurile acelor tale micute, parca ai fi impodobit de Craciun.
Braduletul chicoti vesel, iar apoi se intrista brusc strangandu-si ramurile si oftand prelung in fosnete.
-Dar ce ti s-a intamplat dragul meu de ti-ai strans asa abatut ramurelele? fu curios sa afle vantul, caruia micul Bradulet ii era tare drag. Il stia de cand era cat o cipercuta, mic si plangacios cu ace slabute. Mereu ii era teama cand pleca de langa el sa nu il franga vreun om sau vreun animal sub pasii lor fara sa il vada, dar Braduletul rezistase si crescu marisor.
-Mi-as dori tare mult sa pot fi si eu un Bradulet de Craciun..., sa fiu impodobit in mii de culori, sa stralucesc si sa palpai si sa am agatate de ramurele mingiute colorate si fasii sclipitoare, iar copii sa danseze si sa cante in jurul meu si sa ma gadile cu manutele lor micute printre ramuri...spuse Braduletul tremurand de emotie si visare.
Dar Vantul trosni suparat si ii spulbera toata zapada de pe ramurele, scuturandu-l parinteste, dar cu tarie.
-Se vede ca ai stat cam aproape de Sat si ai vazut multe lucruri pe care nu le cunosti si nu le poti intelege!
Oamenii dragul meu nu sunt asa cum ii vezi tu de aici...ei fac foc cu prieteni si neamuri de ale tale, sunt distrugatori si rai..., iar copii fac pocnitori si sperie oamenii batrani care cad si se lovesc spre amuzamentul lor, iar acestea sunt doar cateva din rautatile oamenilor.
Braduletul il asculta curios si ofticat si nu vroia sa creada ca oamenii erau asa. Cei care stateau sub ramurelele lui erau mereu zambitori si se sarutau, isi vorbeau cuvinte frumoase, se gadilau si alergau in jurul lui...uneori gadilindu-l cu manutele lor, iar copii isi faceau casute printre ramurile sale si se ascundeau ca niste pasarele galagioase. Nuuu, precis oamenii nu erau asa, gandi Braduletul, dar nu spuse asta cu voce tare ca sa nu il supere pe nenea Vant.
-Nu te supara nene Vantule, zise Braduletul tanguindu-si ramuricile si miscandu-si acele amortite de tristete, dar mereu mi-ai spus sa fiu sincer cu matale si sa iti spun ceea ce simt, iar eu in fiecare noapte visez Craciunul si fiecare ac imi tresare de emotie cand ma gandesc la asta. Aud colinzile si simt mirosul de cozonaci si mancare, vad miile de luminite colorate si ma gandesc la Mos Craciun cu renii sai fermecati.
Vantul ofta obosit de lipsa de cuvinte in fata Braduletului si pe moment inceta sa mai ii spuna ceva acestuia, dar impiedicandu-se intr-o scorbura batrana trosni speriat trezind-o pe Mama Bufnita care incepu sa isi invarta capul ca si un girofar defect repetand mereu:
-Bu-huu! Unde sunt? Bu-huu! Cine sunteti? Bu-huu! Unde sunt?...intreba ea speriata si buimacita spre hazul Braduletului si chiar si a vantului caruia i se scutura mantia de adieri de ras infundat.
-Mama Bufnita esti acasa la matale pe craca ticsita cu muschi cald, ii aminti Braduletul printre zambete fosnitoare.
-Bu-huu-daaa! Multumesc micutule drag, fie-ti acele tale fericite, il alinta ea, caci iarasi cred ca am avut cosmare si m-am trezit...bu-huuu...speriata, sughita ea buhait. Bu-huu! Bu-huu!
-Bine te-am gasit mama Bufnita, o saluta Vantul infoindu-i penele si gadilindu-i pielea batrana si obosita.
-Bu-huu...buna prietene drag, il saluta ea bucuroasa ca inca mai putea sa il recunoasca si memoria nu o lasase. Dar ce adiere fericita te aduce iarasi prin partile noastre, ori Brduletul tau drag nu te poate tine departe mai mult de cateva zile vantoase? intreba Bufnita zambind si scuturandu-si infrigurata aripile ei mari si frumoase inca.
-Pai, da, suiera Vantul. Braduletul pe care il cunosc de cand era de-o schioapa m-a adus aici, dar pe tine se pare ca am sa te mustruluiesc un piculet draga prietena, caci se pare ca nu l-ai invatat sa stea departe de creaturile alea galagioase si plangacioase, zise el adiind atat de tare, dar bineinteles fara sa vrea sa ii fac vreun rau Bufnitei, incat aceasta era cat pe ce sa cada jos de pe craca ei.
-Bu-huu! Bu-huu...pacatele mele Vantule, ca acuma ma faci sa imi frang oasele batrane, se tangui Bufnita oarecum revoltata infoindu-se catre Vant. Parca nu l-ai cunoaste pe Bradulet...lui cand ii intra ceva in capsorul ala inca fraged, nimeni nu mai poate sa il faca sa creada altceva si...cum as putea eu sa il tin departe de oameni, cand el cat e ziua si noaptea de lunga tot inspre sat se inalta sa-i vada?! Le asculta povestile cand acestia poposesc sub ramurelele lui, iar el se leagana fericit mangaindu-le capetele. Ce sa-i fac vantule ca tare ii mai iubeste pe oameni si vrea mereu sa fie Brdulet de Craciun!
Vantul se invarti intr-un cerc furios si trosni crengile uscate si cazute pe jos, scutura copacii trezindu-i din somn si se napusti fusrios catre Sat unde cainii incepura sa latre suparati pe el, iar cateva obloane se loveau de perete facand o galagie infernala. Fumul de abia iesea din hornurile caselor ca vantul il si imprastia suparat.
Braduletul incepu sa planga, iar Bufnita mangaindu-l incet si dragastos pe crestet il saruta ca o mama iubitoare imbarbatandu-l:
-Lasa dragul meu ca Vantul este putin suparat, dar nu va rani pe nimeni caci este bun, iar el nu stie sa faca rau. Am sa zbor eu pana la el sa-l mai domolesc.
Braduletul isi trase nasucul lemnos si mic si printre sughituri si fosnituri se lasa alintat si imbunat de catre Bufnita care deja isi intinse aripile si se indrepta intr-o miscare lenta si batraneasca catre Vant.
-Vantule draga...il chema ea obosita, hai rogu-te inapoi la Bradulet ca incepu sa planga, iar tu bunule prieten ar trebui sa fii intelept si sa il lasi sa isi urmeze destinul asa cum l-ai invatat de atatea ori.
Daca el vrea sa fie Bradulet de Craciun...lasa-l sa fie caci astfel i se vor usca acele de dor de a fi ceea ce vrea sa fie si va deveni morocanos ca si Bradul de pe vale, care si acuma viseaza sa isi ia radacinile ca sa mearga sa fie Brad de Craciun.
Vantul se opri din adiat si fulgii se transformara in boabe de apa sub pleoapele lui batrane de timp. Linistea era parca apasatoare...parea a fi o mana care strangea in palma sa un suflet obosit si imbatranit, gata-gata sa-l franga. Se misca incet si se gandea..., se tanguia si ofta...cand niste voci pitigaiate si cristaline il rugara plangacioase:
-Legana-ne nene Vantule, il rugara cativa fulgisori, iae el amintindu-si de indatoririle sale, ofta adanc din sufletul eternitatii sale si incepu sa adie din nou spre fericirea fulgilor care incepura sa chicoteasca si sa danseze din nou in sarabanda lor nebuna, dar atat de incantatoare.
In timp ce el vru sa isi intoarca adierile catre Padurea de la marginea Satului unde Braduletul lui inca se tanguia si fosnea trist, un glasicior duios si plin de caldura ii ajunse la urechile lui ascutite:
-Doamne...te rog Doamne spune-i lui Mos Craciun sa imi aduca si mie un bradulet frumos pe care sa il impodobesc si sa il iubesc ca pe un print! Ar fi cel mai minunat si iubit bradulet de Craciun! Nu as lasa pe nimeni sa ii faca vreun rau sau sa il arunce in foc...ci l-as lasa sa stea afara de unde sa straluceasca in fiecare an de Craciun ca o minune! Mi-as pune toate gandurile mele frumoase in globulete...toate visele si sperantele in lumanarele, mi-as culege si mi-as pune fiecare lacrima in betele, in ingerasi mi-as pune cel mai frumos si mai drag sentiment de iubire, in luminite mi-as straluci toate rugaciunile! l-as face atat de frumos incat nu l-ar uita nimeni niciodata!
Vantul incepu sa adie incet si emotionat auzind rugaciunea fetitei, ridicand zapada ici si colo in mormane mici si mari, spulberand-o apoi in aer ca pe o cascada magica de ace de gheata si sclipiri. Apoi se hotari sa isi aplece privirea sa adanca langa fereastra casei si privi inauntru. Dincolo de geamul ferestrei, fetita statea cocotata pe un scaunel, cu fata lipita de sticla aburita. Avea ochii mari si caprui, iar privirea ii era calda, dar udata de lacrimi. Buzele parca ii stateau tuguiate ca si cand inca s-ar fi rugat. Casuta in care locuia fetita era o casuta obisnuita...nici prea mare, nici prea mica...avea obloane mari, era construita din lemn si era vopsita in alb...parca ar fi fost cu adevarat creata pentru a fi un exemplu in iarna. Pe terasa sub adierile lui jucause se misca ritmat un sezlong mare de culoarea ciresului, iar o pisica statea ghemuita intr-un culcus calduros.
El se apropie si mai mult de gemulet si sufland incet pe sticla facu un bradulet frumos de gheata spre incantarea fetitei care stergandu-si lacrimile deschise ochii largi de uimire si privirea ei incepu sa arunce luminite de incantare. Vantul mai fosni pe langa ea pana cand aceasta obosita se hotari sa se aseze pe o patura mare de lana langa semineu si adormi. Lemnele uscate trosneau ca niste oase obosite, jarul sfaraia suparat, iar focul isi arunca pe peretii camerei luminile jucause incalzind incaperea.
Bufnita zambi pe sub pene...stia ea ca Vantul nu ura oamenii, doar ca uneori ii era prea inghetat sufletul de atata si atata goana sub eternitatea timpului.
Povestitorul Vant ii zburli penele si-i replica scurt, dar cald:
-Sa nu crezi ca nu te-am vazut cand zambeai pe sub penele tale pestrite, Bufnita draga! Hai sa ne intoarcem la Bradulet ca o sa trezeasca toata padurea cu fosnelile lui.
-Bu-huu! Bu-huu...daaaa, sa ne grabim la Bradulet, zise ea falfaind din aripi si urmandu-l pe Vantul care parea grabit.
Vantul ajunse inaintea ei si-i spulbera din nou zapada pe ramurele, iar pe varfuletul lui tuguiat ii facu o caciulita de fulgusori.
-Hai...gata, nu te mai tangui atata ca unui Bradulet de Craciun nu ii sta bine sa fie trist si mofturos. Tu trebuie sa fii mereu vesel, sa arunci in jur mireasma de cetina care sa faca oamenii sa isi aminteasca povesti frumoase si sa umpli atmosfera de fericire si cantece, iar acele sa iti sclipeasca de emotie, zise Vantul punandu-i un fularel si pregatindu-l de drum, in timp ce Braduletului ii venea sa isi ia radacinile la plimbare de bucurie.
-Pot sa fiu Bradulet de Craciun? Pot? Pot? intreba el emotionat si nedumerit in timp ce in gand se tot intreba ce s-o fi intamplat acolo in sat de nenea Vant era atat de bland si melancolic. Dar ce il interesa pe el...important era ca topaia de il dureau radacinile si ii venea sa zboare de nerabdare.
-Poti dragul meu...caci ti-am gasit o noua familie cu care cred eu ca vei fi foarte fericit si in mijlocul lor vei fi tare iubit. La urma urmei...voi brazii sunteti de doua feluri...brazi a caror destin este acela sa se inalte pe cele mai nebatute si abrubte piscuri...sa bucure inimile oamenilor si a padurilor cu prezenta lor impunatoare si frumoasa si..., brazi a caror destin este acela de a fi Brazi de Craciun. Brazi care trebuie ca in fiecare an sa imbracati hainele de sarbatoare pe care Mos Craciun vi le pune pe ramuri si sa straluciti atat de puternic incat orice drumet ratacit sa va vada de departe si sa gaseasca in el puterea de a merge mai departe pentru a putea gasi un loc cald si linistit unde sa il primeasca pe Isus in suflet, caci azi dragul meu se va naste Domnul Isus, iar lumea se va bucura si va canta de fericire.
Micutul Bradulet se gudura fericit in bratele Vantului si-i spuse:
-Multumesc nene Vantule...multumesc! Ai sa fii tare mandru de mine caci voi fi cel mai frumos Badulet de Craciun, iar lumina mea va fi cea mai stralucitoare. In jurul meu se vor aduna mereu multi oameni care vor fi fericiti si veseli, iar drumetii pribegi vor putea sa imi vada stralucirea de departe ca sa ma poata gasi.
-Da, nu ma indoiesc ca asa va fi, incuviinta Vantul sarutandu-l cu caldura si dragoste pe varfuletul lui care se gadila de fericire si pornira toti trei catre sat.
Era noaptea Ajunului si Braduletul se aseza nerabdator in fata casei asteptandu-l pe Mos Craciun sa vina sa il impodobeasca. In timp ce statea el asa...se auzi un clinchet deosebit, parca rupt din poveste si o voce groasa si calda il saluta:
-Buna Bradutule...uite ca am venit sa te fac frumos si in sfarsit sa iti implinesc si tie dorinta de Craciun. Acesta este cadoul meu pentru tine...zise Mosul zambind bland si mangaindu-i ramuricile.
Nu trecu mult timp si ramurile lui se impodobira cu globuri frumoase si stralucitoare, cu bomboane si betele, cu ingerasi si lumanarele, cadourile ii stateau pe radacini, iar in varf se aprinse o stea mare si argintie. Era Steaua Craciunului, cea care vesteste mereu Sfanta Zi de Craciun, ziua in care oamenii uita sa mai fie tristi, cand se aduna ca sa fie impreuna in familie, cand mii de colinde se ridica in aer, iar copii rad asemeni unor clopotei de argint.
Braduletului nu ii venea sa creada cat de frumos era gatit de sarbatoare si inainte de a putea sa ii multumeasca Mosului...acesta era deja urcat in sania sa trasa de renii fermecati si "Hohohooo-ul" sau bine cunoscut se pierdea in zare, caci era tare grabit. Multi braduleti de Craciun trebuiau impodobiti, iar copii il asteptau sa treaca pe la ei si Mosul nu putea sa il uite pe niciunul.
-Ciudat batran, bombani Vantul in timp ce nu se mai satura sa isi priveasca mandru Braduletul care se tot fastacea.
Intre timp in casa se aprinse lumina, iar fetita tasni ca o sageata afara langa Bradulet. Ramase blocata in fata lui...parca era in fata unui vis si nu ii venea sa creada ce frumos Bradulet avea ea. Ii mangaie ramurelele, ii aprinse luminitele si ii spuse duios cu lacrimi d fericire in ochii:
-Mereu am sa imi amintesc de tine si mereu voi stii ca aceasta zi este cea mai frumoassa si magica zi din viata si voi incerca in fiecare clipa sa te rasplatesc ca existi!
-Cum? intreba Braduletul emotionat si mirat punandu-i o beteala in jurul gatului mic si firav.
-Pastrand in fiecare zi din viata o clipa magica de acum in sufletul meu! Invatand sa fiu mai buna, mai umana si daruind multa, multa iubire!
Vantul ofta pregatindu-se de drum bucuros ca Brduletul lui va ramane pe maini bune, in timp ce mama Bufnita isi inneca penele in lacrimi spre amuzamentul tuturor.
Aceasta este Povestea Braduletului de Craciun, a Vantului, a Padurii de la marginea Satului, a Mamei Bufnite care si acuma dragii mei tot asa buhaita si speriata este, iar eu..., asa cum am promis in acea noapte de Ajun, voi incerca sa fiu in fiecare zi mai buna, sa iubesc sincer si devotat si sa aduc mult zambet in jurul meu, iar la anul, de Ajun, voi reveni iarasi cu o poveste de Iarna.
DIN DRAG G.M.  |
