Memorial etern Alexandru Tocilescu

Regizorul Alexandru Tocilescu e pentru ultima oară în teatru, pe o scenă. Sicriul cu corpul neînsufleţit al re­putatului creator, care a decedat în seara zilei de 29 noiembrie, la vârsta de 65 de ani, va fi depus pe 1 decembrie, la prânz, pe scena Sălii "Toma Caragiu" a Teatrului Bulandra, acolo unde a montat câteva dintre cele mai frumoase spectacole ale sale. El va fi înmormântat sâmbătă, 3 decembrie. ora 12:00, la Cimitirul Bellu, unde avea rezervat loc de veci.

Dacă în ultima sa zi de viaţă a mers la teatru – tot la "Bulandra", Sala "Liviu Ciulei", repetând la noua piesă – "Prieteni" de Kobo Abe –, astăzi, mâine şi poimâine, preaiubi­tul Toca îi va "aduna" în jurul său pe mulţi dintre cei cu care a lucrat – actorii, pe mulţi dintre cei care i-au fost prieteni – profesori de teatru, regizori, directori, tehnicieni, pe mulţi dintre spectatorii creaţiilor sale. De această dată şi pentru ultima dată – el pe scenă şi restul lumii în sală. A fost atât de şocantă vestea morţii lui Tocilescu, încât personalităţi cultu­rale, care l-au cunoscut şi l-au apreciat, nu-şi găseau pentru moment cuvinte ca să-şi exprime durerea pentru această mare pierdere. Căci e o mare, mare pierdere dispariţia unui deosebit artist, a unui artist unic.

Născut la 27 iulie 1946, la Bucureşti, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Deşi studiile sale au fost "prelungite", aşa cum spunea el astă-vară, atunci când i-a fost dezvelită steaua pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală, l-au îndrăgit nu numai colegii, ci şi unii profesori, căci au descoperit că Tocilescu este una dintre "prezenţele exponenţiale ale şcolii", după cum remarca teatrologul Ion Toboşaru. A devenit apoi unul dintre cei mai interesanţi autori de spectacole în peisajul teatral din România. A pus în scenă, în aceeaşi măsură, texte clasice şi de ultimă oră. Provoca prin tot ceea ce realiza. Aşa cum se arată într-un necrolog al Uniunii Teatrale din România şi al Secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, dintre spectacolele sale, lucrate în diverse teatre din Bucureşti şi din ţară, vor rămâne titluri de referinţă în istoria teatrului autohton: "Amurgul unui cocor" de Junji Kinoshita (prima montare a unei piese japoneze în România); "Occisio Gregorii" de Samuil Vulcan şi "Barbul Văcărescu, vânzătorul ţării" de Iordache Golescu, "Tartuffe" de Molière şi "Cabala bigoţilor" de Mihail Bulgakov, "Hamlet" de Wil­liam Shakespeare (Teatrul "Bulandra", 1986, montare longevivă ce a des­chis drum în lume teatrului românesc imediat după 1989); "Poate Eleonora…" de Gellu Naum, "Oblomov" după A.I. Goncearov, "Elizaveta Bam" de Daniil Harms. Cele mai recente creaţii ale sale – "Eduard al III-lea" de William Shakespeare (Teatrul Naţional Bucureşti, 2008), "Casa Zoikăi" de Mihail Bulgakov (Teatrul de Comedie, 2009), "Sfârşit de partidă" de Samuel Beckett (Teatrul Metropolis, 2009, preluat nu demult de Teatrul Bulandra) şi "Nevestele vesele din Windsor" de Shakespeare (Teatrul Metropolis, 2011, reluare a unei montări de uriaş succes realizată în 1978 la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ) – se joacă încă, la Bucureşti, cu săli arhipline.

Şi ce întâmplare... Programate din timp, mâine la "Comedie" se joacă "Poker", un spectacol longeviv, pe care Tocilescu l-a regizat în 2004, iar sâmbătă, în ziua înmormântării – "Casa Zoicăi". Toca îi va veghea pe actori din Ceruri.

Marina Constantinescu: Toca chiar a ştiut ce înseamnă miracolul teatrului
A murit cel mai rebel şi liber sprit din lumea noastră teatrală. Profunzimile lui Alexandru Tocilescu le-au înţeles cei care l-au iubit, dar le-a intuit întotdeauna şi publicul său. Inteligenţa sa sclipitoare, cultura sa, spiritul ludic l-au însoţit întotdeauna în viaţă şi în tot ce a creat. Nu a vrut niciodată să fie ca şi ceilalţi, a vrut să fie el însuşi. A ştiut ce înseamnă prietenia şi şi-a iubit prietenii până la capăt şi dincolo de capăt. Cine poate uita o provocare teatrală, şi nu numai, care s-a numit "Tartuffe" şi "Cabala bigoţilor", pe care Tocilescu le-a propus la "Bulandra" să se joace – una într-o seară şi una în cealaltă seară, ca pe un spectacol complet, ca pe o dorinţă ca spectatorii să nu părăsească de fapt teatrul. Cine poate să uite ce a însemnat "Hamletul" lui de la "Bulandra" în anii ’80 – un manifest, un protest, o formă de rezistenţă în cultură. Teatrele şi astăzi sunt pline de spectacolele lui: la "Comedie", la "Naţional", la "Bulandra", la "Metropolis", iar proiectele sale deja ne făceau curioşi pe toţi. Toca a iubit viaţa, a iubit teatrul, a ştiut cât de vulnerabili sunt actorii şi a ştiut întotdeauna să scoată din ei tot ce e mai valoros pentru un spectacol sau altul. Orele mele de taifas cu el vor rămâne numai ale mele, ca şi drumul pe care l-am făcut în primăvara aceasta, într-o zi superbă, ca să mergem la Caracal pentru Ştefan Iordache şi Michaela Tonitza. N-am să uit acel câmp de rapiţă, râsul în hohote al lui Toca şi al Crinei. Ca niciodată, Toca a simţit nevoia ca înaintea spectacolului său "Sfârşit de partidă" să vorbească publicului din Caracal despre prietenii săi, Ştefan şi Michaela. S-a ridicat din lojă şi a vorbit acelor oameni despre marii săi prieteni şi despre miracolul teatrului. Toca chiar a ştiut ce înseamnă miracolul teatrului.

Artiştii îl deplâng pe Toca
Rodica Mandache: "În ultima vreme, viaţa se consumă în ritm de bocet antic. În jurul meu, ca în pădurile Carpaţilor, cad mereu buşteni tăiaţi. Rămânem din ce în ce mai singuri şi mai ai nimănui. Nu ştiu cum va arăta viaţa noastră fără Toca. A fost unul dintre cei mai mari regizori pe care i-am avut şi ar fi trebuit să facă parte din patrimoniu sau să fie asigurat pentru 35 de milioane de euro... Dar n-a fost aşa. A fost bolnav şi foarte trist. Mie mi se părea că e veşnic. 20 de ani a şmecherit moartea, a trăit frumos şi a făcut spectacole geniale. Ceea ce am convenit a fi hazard e de fapt o plecare într-un loc unde să fie mai liniştit şi mai puţin chinuit. Să fii iertat Toca şi sufletul tău frumos să capete un pic de odihnă!"

Alexandru Darie: "Pentru mine este un coşmar ca în ziua în care ne despărţim de lumina care a fost Liviu Ciulei să mai pierd un prieten, un frate aş spune, pe Toca. Vorbisem cu el înainte de a pleca din ţară, căci am fost plecat câteva zile, şi totul era bine. Mi-a spus că într-o lună şi jumătate spectacolul e gata. În ziua în care a plecat dintre noi repetase la spectacol («Prieteni» de Kobo Abe – n.r.). Pentru mine e o lovitură de trăsnet. Îmi era mai mult decât un prieten. Am rămas fără cuvinte..."

George Mihăiţă: "Sunt bulversat pur şi simplu, pentru că acum trei zile vorbisem cu el să monteze din nou pe scena Teatrului de Comedie în toamna viitoare. I-am spus să mă lase două zile, să mă gândesc. Şi m-a lăsat două zile, m-a lăsat definitiv... Am amintiri extraordinare cu Toca. Îi datorez lui Premiul UNITER pe care l-am primit acum un an cu «Casa Zoicăi», ca şi Virginia Mirea, de altfel. Îi datorez şi succesul cu «Poker», îi datorez prietenia. Cu zece zile în urmă mi-a zis: «Bă, mi-e dor de tine. Hai să bem ceva». Era singur. Şi atunci m-am dus pe la el şi-am vorbit, atunci am pus la cale să lucreze un nou spectacol la Teatrul de Comedie. Ce-a făcut el pentru teatrul românesc, pentru Teatrul de Comedie, pentru mine ca director, pentru mine ca actor... Zic doar: să-l ierte Dumnezeu, şi-l va ierta cu siguranţă. Toţi actorii am avut de învăţat de la Toca. E mare, mare pierdere... Era sclipitor. Mi-a plecat un prieten foarte bun, cu care mă înţelegeam poate cum puţini s-au înţeles, pentru că eu totdeauna l-am considerat pe Toca fratele meu mai mare"

Emilia Popescu: "Eu cred că Toca, cel mai mult pe lumea asta, a iubit viaţa. Pentru el, teatrul a fost modul său de a exista. S-a luptat pentru viaţă în ultimii 20 de ani, cât a fost bolnav, cum a ştiut el mai bine, lucrând fără oprire, fără încetare. Modul său de a privi lucrurile, cinismul, ironia şi autoironia, dublate, pentru cine îl cunoştea, şi de o sensibilitate aparte, l-a făcut să fie aşa – o figură cu totul specială. Dispariţia sa este una dintre figurile mari pe care ni le-a făcut nouă tuturor. Atât de brusc… Numai el putea să facă aşa ceva, să ne lase pe toţi în felul ăsta... Că jucăm în ziua în care va fi înmormântat mi se pare... Nu ştiu cum să spun, cred că asta ar fi vrut şi el. Sunt şocată..."

UNITER – AICT: "Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi Secţia română a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) îşi exprimă consternarea şi adânca tristeţe prilejuite de dispariţia lui Alexandru Tocilescu, regizor de teatru şi operă, membru al Senatului UNITER (...). Laureat al Premiului UNITER pentru întreaga activitate (2002), realizator de emisiuni la Televiziunea Română, autor al unor apreciate montări de operă, profund cunoscător de muzică şi de film şi rafinat degustător de plăceri gastronomice, iubitor de viaţă şi de teatru, Toca a fost, în şi pentru lumea noastră teatrală, mai mult decât o personalitate: un personaj – un personaj shakespearian, combinând faconda lui Falstaff cu sarcasmul amar al lui Feste. Istorisirile sale şi replicile sale vor rămâne celebre. O dată cu el dispare de pe scena românească nu doar un artist, ci şi un mod de a face teatru – serios şi glumeţ, academic şi boem. Dacă şi-ar fi compus el însuşi epitaful, acesta ar fi putut sta, cu siguranţă, pe o cruce din Cimitirul Vesel de la Săpânţa. Şi ni-l putem închipui pe Toca bătând, asemenea lui Ivan Turbincă, la toate Porţile Eterne, pentru a se instala, în cele din urmă, printre îngeri, ca să-i facă să devină mai umani. Fie-i drumul uşor şi liniştit!"

Sursa www.jurnalul.ro