Roxana Briban ramane pentru mine o amintire vie a unei mari artiste ce si-a daruit pana la ultima picatura toata fiinta ei pe altarul artei lirice.
Toate spectacolele ce le-am vazut cu Roxana au fost lectie de tehnica, interpretare si mai presus de toate ADEVAR in cant. Mereu am fost fascinat de naturaletea cu care canta, naturalete care se poate defini prin simplitate (ceea ce este cel mai greu pentru un artist liric). Mirella Freni i-mi spunea mereu ca a canta simplu este cel mai greu.
Niciodata nu am simtit la Roxana vre-un efort oricat de mic, desi paleta rolurilor interpretate de ea era extrem de dificila si de variata. Roxana era posesoarea unei versatilitati vocale asa cum numai marii artisti o au, se juca pur si simplu cu toate culorile de voce, de la sunetele cele mai inchise pentru a sublinia linia melodica dramatica pana la cele mai stralucitoare, pline de armonice si de extaz. Putine au fost sopranele in istoria liricii mondiale care puteau canta astazi Contessa in Le nozze di Figaro iar apoi la cateva zile Aida din opera omonima de Verdi. Totul face parte dintr-o buna gandire, dintr-o maniera extraordinar de calculata a modului in care iti poti pastra supletea glasului.
Sa ne gandim ca Maria Callas facea asa, astazi canta Il Barbiere di Siviglia (Rosina) apoi sarea direct in Il Trovatore de Verdi, roluri de factura complet diferita de la liric de coloratura la dramatic. Intrebata de ce procedeaza asa, Maria Callas a raspuns simplu : Numai asa i-mi pot pastra supletea vocala deoarece cantand numai roluri dramatice, vocea imbatraneste, se uzeaza , pierde armonice si agilitate (sursa - EMI- Interviu cu Edward Downes).
Ne-a legat o prietenie frumoasa, inca din perioada in care Roxana participa la Concursul Magda Ianculescu. Ne-am intalnit pe holurile operei (eram din fire un copil bagacios si evident ca nu m-am sfiit sa o abordez povestind ca am inceput si eu studiile de canto etc...), totul se incheie cu mine la pian dand acorduri si Roxana Stangaciu (asa o stiam atunci) facand vocalize pentru concertul de Gala al Laureatilor. Purta o superba rochie rosie stransa pe corp, era de o frumusete extraordinara si canta " E strano...Ah! fors'e lui ...Sempre libera" din La Traviata de Verdi. Ce seara, ce emotii si mai ales ce voci alaturi de ea; Celia Costea (Fiordiligi), Stanca Bogdan (Pamina)...o gala de vis (prietene ce au iubit mult personalitatea si vocea Roxanei)...lucru intalnit din ce in ce mai rar in generatia noastra!
Tin minte perioada Darclee, cand eram student in Conservator in primul an, am avut ocazia sa cant pe aceeasi scena cu Roxana , in aceeasi seara in cadrul Galei Laureatilor...eu, Premiul pentru cel mai tanar concurent si Roxana - MARELE PREMIU DARCLEE interpretand " Vissi d'arte, Vissi d'amore" din Tosca de Puccini (sala a fost in delir), apoi concertul dedicat lui Verdi unde Roxana a interpretat Il Corsaro " Non so le tettre immagini" eram in sala aplaudand cu lacrimi in ochi si descoperind pentru prima data in viata pianississimi stratosferici... Evenimentul Darclee s-a incheiat cu Roxana in rolul Violetta Valery din La Traviata de Verdi alaturi de Francesco Meli, pur si simplu am ramas mut. Nu uit in aceasta Traviata cateva puncte forte care mi-au facut parul de gaina : Raspunsul catre Alfredo in actul III - "Ebben l'amo..." acest l'amo, atacat in acut si coborat imediat in piept cu disperare si durere, pur si simplu inimaginabil efect dramatic, apoi scrisoarea din actul final...fara cuvinte.
Multe au fost momentele cand Roxana Briban ne-a lasat fara cuvinte, ne-a purtat cu ea si ne-a atras ca un magnet. Citeam de curand niste aberatii despre "aplaudaci"...Ei bine , si eu m-am numarat printre fanii " aplaudaci" care aveau acele reactii dupa arii, duete, ansambluri si la iesirea la rampa a sopranei noastre deoarece numai un om care nu cunoaste muzica, care nu asculta, care nu se informeaza si care nu are inima in piept nu poate aplauda...Ea era pentru noi pe scena 100% si ne facea sa credem ce se intampla cu personajele interpretate, sublinia fericirea sau tristetea, respecta cu sfintenie stilul in care se interpreteaza partitura. Sa nu uitam Le nozze di Figaro " Dove sono i bei momenti di dolcezza e di piacer..." intr-o singura respiratie si intr-un tempo lentissimo...Muzica lui Mozart este o mare scoala pe care nu o poti aborda decat cu o tehnica solida.
Dumnezeu sa ii odihneasca sufletul cu lumina dragostei noastre, a celor care i-am iubit si pretuit arta si pentru care sufletul Roxanei a vibrat. Prin muzica ei, Roxana continua sa traiasca, este aici , foarte aproape de noi, in fiecare zi, in fiecare ceas si se bucura ca nu o uitam, ca suntem chiar si dupa moarte langa ea.
Postat de Bogdan Mihai din Bucuresti, la data 04 Decembrie 2010
Comentarii (1)
Multumesc pentru un blog interesant
Postat de BeraWenceCeme la 06 Martie 2011
